Lapte praf pentru bebeluşi, CONTAMINAT cu o bacterie periculoasă

Un producător de produse lactate a anunţat că importante cantităţi de proteină din lapte contaminată cu bacteria care produce botulism a ajuns la în mai multe ţări. Producătorul este o companie din Noua Zeelandă.

RomaniaTV.net
05 aug. 2013, 06:07
Lapte praf pentru bebeluşi, CONTAMINAT cu o bacterie periculoasă

Mai multe ţări au importat din Noua Zeelandă proteină din lapte contaminată cu bacteria care produce botulism din Noua Zeelandă. Proteina urmează să fie folosită la obţinerea mai multor produse lactate, între care şi lapte praf destinat bebeluşilor.

România nu se află, însă, pe lista importatorilor, produsul ajungând în Australia, China, Malaezia, Vietnam, Thailanda şi Arabia Saudită. Imediat după anunţul companiei Fonterra, China a interzis importurile din Noua Zeelandă, în condiţiile în care trei dintre cele mai importante firme de pe piaţa lactatelor sunt clienţi ai acestei companii.

China este, pe de altă parte, familiarizată cu scandalurile legate de laptele praf contaminat, după ce în urmă cu câţiva ani şase copii au murit din cauza laptelui în care s-au găsit urme de melamină.

„Autorităţile din China au procedat corect, din punctul meu de vedere, stopând importurile de produse din Noua Zeelandă şi Australia care conţin proteină din lapte din Noua Zeelandă”, a declarat ministrul Comerţului din Noua Zeelandă, Tim Groser.

Botulismul infantil este cauzat de bacteria Clostridium botulinum, care, odată ajunsă în organism, începe să producă o otravă care blochează transmiterea mesajelor de la creier către membre, ducând, astfel, la paralizie.