Laborator clandestin de etnobotanice, descoperit la Cluj

Poliţiştii clujeni au descoperit, joi, un laborator clandestin de etnobotanice. 16 persoane au fost ridicate de autorităţi şi duse la audieri la DIICOT Deva.

RomaniaTV.net
11 apr. 2013, 09:23
Laborator clandestin de etnobotanice, descoperit la Cluj

Peste 20 de kilograme de etnobotanice în stare brută şi 4.000 de plicuri cu substanţe psihoactive, dar şi o sumă importantă de bani au fost confiscate de oamenii legii în urma percheziţiilor întreprinse, joi, de oamenii legii din Cluj.

După descoperirea laboratorului clandestin, 16 persoane, şase din judeţul Hunedoara şi 10 din judeţul Cluj, au fost ridicate şi duse la audieri la sediul DIICOT Deva.

Drogurile erau distribuite de traficanţi în 20 de judeţe, iar un plic se vindea cu sume cuprinse între 25 şi 45 de lei.