Karl Lagerfeld îi oferă Angelei Merkel sfaturi cu privire la vestimentaţie

Creatorul de modă Karl Lagerfeld o sfătuieşte pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, să poarte "pantaloni tăiaţi mai bine" şi "veste deschise peste cămăşi", într-o serie de sfaturi vestimentare oferite într-un interviu publicat sâmbătă, relatează AFP. 

RomaniaTV.net
26 feb. 2012, 09:47
Karl Lagerfeld îi oferă Angelei Merkel sfaturi cu privire la vestimentaţie

„În ansamblu, codul său vestimentar este bun, dar tăietura ar trebui să fie mai îngrijită”, declară creatorul de modă german pentru săptămânalul Focus. „Şi ar trebui să poarte o vestă deschisă peste o cămaşă şi pantaloni tăiaţi mai bine”, a adăugat el.

„Acest lucru i-ar permite o mişcare mai uşoară”, continuă creatorul, aprecind totodată că modul în care se coafează şi culoarea părului pun în valoare perfect „ochii săi albaştri frumoşi şi nasul său fin”.

Prezentată ca cea mai puternică femeie din lume, Angela Merkel a adoptat, de la preluarea puterii în 2005, un stil vestimentar foarte clasic, constând în combinaţii de pantaloni purtaţi peste pantofi cu tocul jos şi veste colorate, cu nasturi, pe care le schimbă în funcţie de anotimp şi de reuniunile politice.

Angela Merkel era adesea ironizată pentru lipsa sa de gust în vestimentaţie şi coafura „a la Jeanne d’Arc”, înainte de a ajunge la putere. Presa o numea „şoarecele gri”.

Cancelarul a atras atenţia în mod special în cursul unei serate la Opera din Oslo, în 2008, cu un decolteu adânc. A fost un gest îndrăzneţ, pe care nu l-a mai repetat niciodată de atunci.

De garderoba cancelarului se ocupă o croitoreasă din Hambourg, Bettina Schoenbach.