Jurnalista Cristina Ţopescu s-a înscris în PSD: Simt de stânga, gândesc de stânga VIDEO

Preşedintele Organizaţiei de Femei a PSD, Rovana Plumb, a anunţat, vineri, la Congresul social-democraţilor, înscrierea în partid a jurnalistei Cristina Ţopescu. Ion Iliescu a fost prima persoană cu care m-a sfătuit atunci când am luat decizia de a mă înscrie în PSD, a mărturisit Cristina Ţopescu.

RomaniaTV.net
19 apr. 2013, 16:51
Jurnalista Cristina Ţopescu s-a înscris în PSD: Simt de stânga, gândesc de stânga VIDEO

„Am bucuria şi onoarea de a veni în faţa dvs. şi a vă spune că de astăzi împreună cu noi va fi încă o femeie puternică, o femeie de succes în mediul în care a profesat, o femeie de care avem nevoie care va întâri echipa Organizaţiei de Femei a PSD şi va întări unitatea PSD: Cristina Ţopescu”, a anunţat Rovana Plumb.

Cristina Ţopescu a mărturisit că are emoţii, ca la prima transmisie live. 

„Vreau să trec la treabă. Nu ştiu dacă mi-am atins limitele în meseria mea, dar am avut efectiv senzaţia că nu mai pot să stau pe margine şi că vreau să intru în arenă. Sunt un om de stânga, aşa i-am spus şi lui Victor Ponta când m-am gândit la asta. Simt de stânga, gândesc de stânga, locul meu este în PSD’, a afirmat Cristina Ţopescu, de la tribuna Congresului PSD.

„Mi-a fost puţin frică de atmosfera congresului. M-am gândit că o să fie o atmosferă rigidă, cu persoane destul de scrobite şi la propriu şi la figurat, mult mai puţin relaxate şi a fost o surpriză extraordinar de plăcută că nici măcar la congrese oamenii politici nu sunt aşa, în nişte clişee, şi nu vorbesc cu o limbă de lemn şi nu sunt lipsiţi de simţul umorului. Mi se pare foarte important pentru un om, cu atât mai mult om politic, să aibă simţul umorului. Numai oamenii inteligenţi au simţul umorului. Oamenii inteligenţi gustă umorul şi ştiu că în momente de tensiune umorul poate să facă minuni. Nu este cazul astăzi”, a mai spus jurnalista.

Ţopescu s-a declarat bucuroasă să devină membru PSD, subliniind că este nevoie de foşti jurnalişti în cadrul partidului.

„Sunt fericită că mă alătur unei echipe care are simţul umorului, unui lider care a dovedit chestiunea aceasta – Victor Ponta. Nu vreau să îl linguşesc, vă rog să mă credeţi, nu sunt genul. Îl cunosc pe Victor Ponta ca jurnalist de când era şeful Corpului de control al Guvernului şi a venit atunci într-o emisiune la mine – de atunci era relaxat şi avea simţul umorului – şi mă bucur că dincolo de personalităţile şi persoanele dragi mie din partidul acesta – Corina Creţu, o veche prietenă de-a mea, Gabi Firea, colega mea cu care am început aproximativ în aceeaşi perioada meseria aceasta la TVR – şi mă bucur că sunt foşti jurnalişti aici în partid pentru că avem nevoie de ei. Oamenii aceştia chiar pot să comunice şi un politician fără ştiinţa comunicării este un politician cu un mare handicap”, a completat Cristina Ţopescu.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a urat bun venit Cristinei Ţopescu în rândul PSD. „Mă bucur că rândurile noastre cresc, mai ales în zona feminină”, a spus Ponta, citat de Agerpres.