Joaca de-a Dumnezeu. Cum combat chirurgii chinezi dependenţa de droguri şi de alcool

Dependenţa de droguri poartă o stigmă imensă în China. Unii doctori chinezi încearcă să trateze această problemă printr-o nouă operaţie cunoscută sub numele de "ablaţiune stereotactică". Mai exact, chirurgii distrug părţi din "centrul plăcerii" (nucleus accumbens) aflat în creierul dependenţilor de heroină şi al alcoolicilor, pentru a distruge dorinţa acestora de a consuma respectivele substanţe.

02 ian. 2013, 09:29
Joaca de-a Dumnezeu. Cum combat chirurgii chinezi dependenţa de droguri şi de alcool

Daunele suferite de acea regiune a creierului pot reduce capacitatea oamenilor de a simţi şi alte dorinţe fireşti şi alte emoţii, inclusiv bucuria, scrie descopera.ro.

Operaţia este efectuată atunci când pacienţii sunt treji, pentru a minimiza şansele de a distruge regiuni necesare pentru senzaţii, conştiinţă sau mişcare.

Chirurgii folosesc căldura pentru a ucide celulele din mici secţiuni din ambele emisfere ale creierului. Regiunea nucleus accumbens este plină de neuroni care conţin dopamină şi opioizi naturali, ce joacă un rol important în senzaţia de plăcere şi în dorinţe, chiar dacă este vorba despre droguri sau pur şi simplu mâncat şi iubit.