JO 2012: Canotoarele de aur au ratat calificarea în finală, la Londra

Campioane olimpice la Atena şi la Beijing, Viorica Susanu şi Georgeta Andrunache au ratat calificarea în finala probei de două rame a JO 2012. Ele mai au însă şansa recalificărilor, luni.

RomaniaTV.net
28 iul. 2012, 09:43
JO 2012: Canotoarele de aur au ratat calificarea în finală, la Londra

Dintre medaliaţii cu aur ai României din urmă cu patru ani, de la Beijing, echipajul de două rame Viorica Susanu/Georgeta Andrunache a fost primul care a intrat în concurs la Londra.

Spre surpriza generală, fetele noastre, campioane la ultimele două Olimpiade, au ratat de data aceasta calificarea în finală, ele terminând abia pe locul 3 în serie, după echipajele Marii Britanii şi SUA. Viorica Susanu şi Georgeta Andrunache mai au totuşi o şansă să prindă finala, luni la ora 11 ele urmând să tragă în recalificări.

A fost una dintre cursele noastre proaste, am avut un început foarte slab. După primii 500 de metri aveam deja de recuperat 3 secunde. Trebuie să uităm cursa asta şi să ne calificăm în finală. Sîntem obişnuite să fim cele mai bune şi vom face totul să fim cele mai bune şi la Londra„, a declarat după cursă cvintupla campioană olimpică Georgeta Andrunache, citată de gsp.ro.