Jared Followill, basistul trupei Kings of Leon, s-a logodit

Jared Followill, basistul trupei americane Kings of Leon, s-a logodit cu iubita sa, modelul Martha Patterson. Basistul american, în vârstă de 25 de ani, i-a oferit iubitei sale un inel de logodnă cu diamant, al cărui design a fost realizat chiar de el.

RomaniaTV.net
03 mai 2012, 11:46
Jared Followill, basistul trupei Kings of Leon, s-a logodit

Jared Followill a cerut-o în căsătorie pe Martha – cu care o relaţie de câteva luni – pe 11 aprilie, în reşedinţa sa din Nashville, informează contactmusic.com.

Informaţia a fost confirmată de agentul de presă al muzicianului, dar şi de el însuşi, printr-un mesaj postat pe Twitter: „Da, este adevărat! Abia aştept să-mi pierd în sfârşit virginitatea (sic)”.

Data nunţii nu a fost deocamdată dezvăluită.

Jared Followill a avut în trecut o relaţie cu actriţa Ashley Greene, cunoscută pentru rolul din franciza „Twilight”.

Jared Followill este basistul grupului american Kings of Leon, din care mai fac parte fraţii săi Nathan Followill (tobe/ backing vocals) şi Caleb Followill (solist), dar şi vărul lor chitaristul Mathew Followill (chitară).

Iniţial comparaţi cu cei de la formaţia The Strokes, dar în variantă sudistă – pentru reinventarea şi resuscitarea rock & roll-ului Dixie-style – cei de la Kings of Leon s-au transformat încet, de-a lungul anilor, într-o trupă de rock experimental.

Kings of Leon s-a bucurat de o popularitate imediată în Marea Britanie, unde, mai târziu, a primit discuri de platină pentru vânzările de albume.

Pe măsură ce trupa a explorat diverse stiluri şi a înregistrat şi alte lansări, pe albumele „Aha Shake Heartbreak” (2004), „Because of the Times” (2007) şi „Only By the Night” (2008), comparaţiile cu The Strokes au dispărut, Kings of Leon având în prezent propriul lor stil. Piesa „Use Somebody” a fost desemnată „înregistrarea anului 2010” la gala premiilor Grammy de anul trecut.

Cel mai recent album de studio al formaţiei americane se intitulează „Come Around Sundown” şi a fost lansat în octombrie 2010.