Jaf la un magazin de ceasuri de lux din Cannes, la trei zile după furtul de la hotelul Carlton

Doi bărbaţi cu cagule şi pistoale au jefuit miercuri dimineaţă un magazin de ceasuri de lux aflat pe acelaşi bulevard din Cannes (sud-estul Franţei) unde a fost comis, în urmă cu doar trei zile, furtul de bijuterii de la hotelul Carlton, cu un prejudiciu record de 103 milioane de euro, potrivit unei surse apropiate dosarului, relatează AFP şi AP, potrivit Agerpres.

RomaniaTV.net
31 iul. 2013, 15:57
Jaf la un magazin de ceasuri de lux din Cannes, la trei zile după furtul de la hotelul Carlton

Prejudiciul furtului, comis la ora 09.00 GMT la magazinul Kronometry, nu este cunoscut până la acest moment, iar cei doi hoţi au reuşit să fugă.

Acelaşi magazin, situat în faţa Palatului Festivalurilor, a mai fost victima unui jaf în luna februarie, atunci când au fost furate circa 150 de ceasuri cu o valoare estimată la un milion de euro.

Jaful s-a petrecut în mai puţin de zece minute, în timpul pauzei de masă a angajaţilor. Potrivit unui reprezentant al sindicatului poliţiştilor din Cannes, Frederic Foncel, cel puţin unul din hoţi avea asupra lui o grenadă.

Foncel a criticat politica de securitate a oraşului, avertizând că acesta a devenit o ţintă predilectă pentru hoţi.

Kronometry se află la mai puţin de un kilometru de hotelul Carlton, unde un bărbat înarmat a sustras duminică mai multe ceasuri încrustate cu diamante dintr-o expoziţie organizată de casa Leviev. Este vorba despre unul dintre cele mai importante furturi de bijuterii înregistrate în lume, cu un prejudiciu estimat la circa 103 milioane de euro.