1EUR=4.4435 RON | Bucureşti 21 º

Isărescu face analiză de text pe discursul lui Băsescu

Discursul de miercuri al preşedintelui Băsescu a fost urmărit şi de Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. Guvernatorul a mărturisit acest lucru în timpul unei conferinţe care s-a ţinut la Banca Centrală şi care avea ca temă criza economică. De altfel, conferinţa, care se suprapunerea cu discursului şefului statului, a şi fost amânată până după ce preşedintele şi-a încheiat intervenţia.

Comenteaza
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu

"Intervenţia" lui Traian Băsescu a captat într-atât de mult interesul la BNR încât oficialii au amânat, la cererea invitaţilor, o dezbatere care se suprapusese cu discursul preşedintelui. În tot timpul cât preşedintele şi-a ţinut cuvântarea, în sala unde conferinţa BNR urma să aibă loc, a fost preluată emisia TV care transmitea mesajele lui Traian Băsescu.

Cel care a deschis într-un final dezbaterea a fost Guvernatorul Mugur Isărescu. Care a mărtusisit că a urmărit şi el discursul preşedintelui Băsescu. Referitor la cuvântarea preşedintelui, guvernatorul a avut de făcut o remarcă: a foslosit foarte des termenul criză, iar acest cuvânt pare că a ajuns să însemne orice.

"Evit să folosesc prea des cuvântul criză, doar când n-ai ce face, te izbeşti de el. Iar astăzi l-am ascultat pe preşedinte, dacă e să faci o analiză pe text, criză cred că e cuvântul care apare cel mai des. Mai am un motiv să evit acest cuvânt: pentru că el a ajuns să însemne orice", a remarcat Isărescu, citat de România TV.

Guvernatorul a şi exemplificat, cu uşoară ironie, cum de a ajuns el la concluzia că termenul criză se foloseşte aproape în orice context:

"A început cu criza financiară, cu prăbuşiri de bănci. Cum la noi nu s-au prăbuşit bănci, nu s-a pierdut nici rezerva -în 2008, 2009 cam aceasta era problema, nu recesiunea- rezerva nu numai că nu s-a prăbuşit şi nu s-a terminat, ea a crescut. Apoi a devenit criză faptul că se depreciază Leul. Dacă el s-a stabilizat, am constatat că este foarte în criză pentru că el este prea stabil şi ăsta nu e semn bun. Noi, la Banca Naţională am fost într-o adevărată criză când au venit exportatorii şi aproape că ne-au spart geamurile pentru că se apreciase Leul. Şi atunci te întrebi, aşa ca Moromete: când a fost criză, când s-a depreciat leul, sau când s-a apreciat? Sau când a fost prea stabil? Deci, constat, fără să fiu vreun scriitor, că acest cuvânt a căpătat conotaţii mai degrabă emoţionale, decât să-i spunem de teoria cunoaşterii", a spus ironic Isărescu.

de ultima ora pe RTV.NET
Jurnalul.ro
ZiarulRing.ro
4
Comentarii



sau conectează-te prin Facebook
Notă: Poţi să adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezintă. Nu trebuie decât să te înregistrezi!
comentariu nou
26 ian 15:30
Răspunde | Votează email 0 email
valea usl
Imi cer scuze pentru ca l-am sustinut pe Basescu si ceilalti portocalii ! Dupa panarama de discurs de ieri am terminat-o cu astia ! Acum imi dau seama ca oamenii care vor schimba in bine Roamnai si vietile romanilor sunt cei din USL !

JOS BASESCU !! JOS MAFIOTII PORTOCALII !
26 ian 13:25
Răspunde | Votează email 1 email
Andre Gabi
Sa traiti bine-

!!!-In 2008 spunea ca trebuie marite salariile profesorilor cu 50%, in 2009 zicea ca varful crizei a trecut, In 2010 ca trebuie reformat statul(pleaca ai lor si vin ai nostri), in 2011 ca tot am trait bine destul a trecut la mariri de taxe si micsorari de venituri ca de, e criza mondiala, acum in 2012 incepe sa ne compatimeasca ca poporul a facut sacrificii destule dar nu zice dimic de sacrificiile pe care ar trebuii sa le suporte si cei bogati si mai ales polticienii si pe cei pusi in functii odata cu reformarea statului- care reformarte?
Cand credeti voi ca a mintit si cand credeti voi ca am trait bine?
26 ian 12:56
Răspunde | Votează email 2 email
CRIZA
CRIZA LUI BASESCU ESTE UNA PERSONALA
E CRIZAT!!!!!!!!!!!!!
ESTE COMANDANTUL CORABIEI PDL NU AL CORABIEI NUMITE ROMANIA!!!!
RUSINE MAXIMA,
RECOMAND ANALIZE PSIHIATRICE CAT MAI MINUNTIOASE SI EVIDENT REFERENUM SA VEDEM CE SPUNE MARIA SA, POPORUL!!!!!!!
26 ian 12:12
Răspunde | Votează email -2 email
valea usl
De nemultumirile personale ale catorva mii de romani incearca sa profite niste oameni al caror singur scop este accesul personal la ciolan . Romanii (foarte multi) au incredere in presedintele Basescu .
Acelasi subiect pe RTV.NET
Abonare Newsletter »
Cine va rămâne la cârma telecomului românesc într-un an critic? Laurenţiu Matache
Miercuri, 09 Mai 2012 13:24
Basescu, motive de bucurie sau de tristete? Lidia Mitchievici
Marţi, 08 Mai 2012 18:38
HOROSCOP AZI
17 Mai 2012
Cele mai citite ştiri
  • 3h
  • 24h
  • 7z
  • 31z