Ioan Andone, despre posibila demitere de la CFR: Miercuri se ia o decizie, eu mi-am făcut treaba

Antrenorul echipei CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat după remiza din meciul cu Galatasaray Istanbul, scor 1-1, că miercuri se vor lua decizii administrative în ceea ce priveşte viitorul său la campioana României.

RomaniaTV.net
24 oct. 2012, 05:38
Ioan Andone, despre posibila demitere de la CFR: Miercuri se ia o decizie, eu mi-am făcut treaba

„Încă nu putem vorbi de primăvara europeană. Băieţii au fost admirabili în nişte condiţii cum nu am văzut niciodată. Am avut puţine faze ofensive, dar le-am dus bine. Ştiam că Aguirregaray nu e pregătit sută la sută. Ştiam că vom suferi, dar cu puţină atenţie puteam să ne întoarcem cu trei puncte.

Vroiam mai mult, dar sunt mulţumit de rezultat pentru că Galatasaray a dominat jocul, cred că a avut posesie de 75 la sută. Felgueiras a fost excepţional, când e în zi bună greu îi dai gol. Mâine (n.r. – miercuri) se vor lua decizii administrative. Eu ştiu că mi-am făcut treaba cu onestitate„, a spus Andone la DolceSport.

Într-o altă intervenţie la DigiSport, Andone a fost întrebat dacă remiza cu Galatasaray îl salvează, iar tehnicianul a răspuns: „Dar nu mă înec. De unde să mă salveze? Sănătate să am, altceva nu-mi trebuie. Sigur, probabil am un înlocuitor, dar eu îmi fac treaba. Eu am oferte, dar am transmis că sunt un antrenor sub contract„.

Campioana României, CFR Cluj, a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul susţinut, marţi, în deplasare, în compania echipei turce Galatasaray Istanbul, contând pentru etapa a treia a grupei H a Ligii Campionilor, în care ardelenii au acumulat patru puncte. Clujenii au deschis scorul prin autogolul lui Nounkeu din minutul 19, turcii reuşind egalarea prin Burak Yilmaz, în minutul 77.