Într-o şcoală din Focşani: Cum s-a răzbunat un elev pe proful de geografie pentru că l-ar fi jignit

Un profesor de geografie de la Şcoala generală numărul 7 din Focşani a fost încuiat pentru câteva minute în sala de clasă de către un elev care l-a ameninţat cu acte de violenţă, după ce cadrul didactic l-ar fi jinit pe copil în trecut.

28 feb. 2013, 13:29
Într-o şcoală din Focşani: Cum s-a răzbunat un elev pe proful de geografie pentru că l-ar fi jignit

 Incidentul s-a petrecut la o şcoală generală din municipiul Focşani, cazul fiind cercetat acum de poliţişti.

„Un profesor de la Şcoala generală numărul 7 din Focşani a sesizat la Poliţie că a fost închis în sala de clasă de către un elev care i-a adresat ameninţări cu acte de violenţă. În urma verificărilor, aspectele s-au confirmat, profesorul formulând plângere care se află în lucru la Poliţia municipiului Focşani”, a declarat, joi, inspectorul principal Adrian Dochioiu, din cadrul IPJ Vrancea, potrivit Mediafax.

Incidentul s-a petrecut într-o pauză, iar elevul care l-a încuiat în clasă pe profesorul de geografie este în clasa a VII-a.

Întrebat după incident de ce a recurs la acest gest, elevul a declarat conducerii şcolii că a vrut astfel să se răzbune, pentru că în urmă cu un an dascălul i s-ar fi adresat cu apelativul „ţigan”.

Incidentul s-a petrecut în aceeaşi şcoală din Focşani în care în urmă cu câteva săptămâni un profesor de muzică a fost agresat în sala de clasă de rudele unor elevi, în timpul orei de curs.

Cadrul didactic a fost bătut de rudele unor elevi gemeni, pe care dascălul i-ar fi agresat. Agresiunea comisă asupra cadrului didactic a avut loc în sala de clasă, sub ochii elevilor, iar o parte din incident a fost filmat de camerele de supraveghere instalate pe holurile şcolii. Profesorul de muzică a ajuns la spital cu multiple traumatisme, iar în prezent este în concediu medical.