Două maşini au derapat şi au ajuns în aceeaşi curte, la interval de două ore VIDEO

Caz incredibil la Posada. Două maşini au căzut într-o prăpastie şi au ajuns în curtea unei case, în numai două ore. Proprietarii sunt disperaţi şi au ajuns la capătul răbdării. Se tem pentru vieţile lor, mai ales că numai în acest an, s-au mai trezit cu alte două autoturisme în ogradă.

30 mart. 2013, 14:23
Două maşini au derapat şi au ajuns în aceeaşi curte, la interval de două ore VIDEO

Accidentele au avut loc pe DN1, la Posada, în judeţul Prahova. Primul, în jurul orei 10,15. Într-o curbă, un şofer a pierdut controlul maşinii, a ieşit de pe şosea, a rupt gardul unei case şi mai mulţi copaci, apoi a căzut în prăpastia de câţiva metri. Acolo se află o gospodărie, iar maşina a intrat direct în curte. Din fericire, şoferul a scăpat nevătămat şi chiar s-a amuzat copios.

Nici nu au apucat să scoată din prăpastie maşina şi, la nici două ore, un alt autoturism a ajuns în aceeaşi curte. De data aceasta, soţia şoferului a fost rănită şi a fost transportată la Spitalul Sinaia.

Proprietarii casei sunt disperaţi. În afară de cele două accidente de sâmbătă, anul acesta, oamenii s-au mai trezit cu alte două maşini în curte. Se tem să mai stea acolo. Proprietarii le cer autorităţilor să ridice un parapet pe marginea şoselei, ca să nu se mai trezească şi cu alte maşini care aterizează în curtea lor.