INCREDIBIL. O femeie a născut în stradă şi a fost filmată de camerele de supraveghere VIDEO

O femeie a născut pe un trotuar din faţa unui supermarket, în Marea Britanie. Momentul a fost surprins de o cameră de supraveghere.

13 feb. 2013, 11:48
INCREDIBIL. O femeie a născut în stradă şi a fost filmată de camerele de supraveghere VIDEO

O cameră de supraveghere de la un supermarket din High Wycombe, Buckinghamshire, a surprins un moment inedit: o femeie a născut în stradă, chiar în faţa magazinului, cu ajutorul paznicilor.

Tânăra, în vârstă de 25 de ani, era în drum spre spital, după ce i se rupsese apa, dar a realizat că nu va mai ajunge în sala de naşteri. I-a spus mamei ei, care îi era alături, că va naşte chiar acolo şi s-a aşezat pe caldarâm. În ajutorul ei au sărit câţiva angajaţi ai supermarketului, care au crezut iniţial că femeia ar fi beată.

CITEŞTE ŞI: INCREDIBIL: O femeie din China a născut în autobuz, printre călători VIDEO

Până la venirea pe lume a fetiţei au mai trecut doar câteva minute, iar apoi ambulanţă le-a dus pe cele două la spital, pentru a fi îngrijite cum se cuvine.

Protagonista acestui moment inedit, Kim Leighton, le este recunoscătoare celor care au ajutat-o să nască în stradă, la ora 2 noaptea. „Paznicii mi-au adus pături şi au rămas cu noi până la sosirea ambulanţei. Cei care locuiesc în zonă ştiu, cu siguranţă, ce s-a întâmplat, pentru că am făcut destul zgomot„, a povestit femeia.

Cum venirea pe lume a micuţei Leanne Eden a fost înregistrată de camerele de supraveghere, proaspăta mămică plănuieşte să-i arate filmarea atunci când fetiţa va fi suficient de mare. Celălalt fiu al femeii, Lewis, a văzut deja filmuleţul cu naşterea surorii sale.