INCREDIBIL: I-a uimit şi pe poliţişti. Cum a încercat o elevă să copieze la Bacalaureat

Doi tineri i-au uimit pe poliţisti cu echipamentele prin care îşi ajutau o prietenă aflată în sala de examen. Aceştia au folosit aparatură de ultimă generaţie pentru a copia la Bacalaureat, potrivit România TV. Cei doi i-au trimis răspunsurile la subiecte pe un telefon mobil de tip ceas.

RomaniaTV.net
29 aug. 2013, 18:02
INCREDIBIL: I-a uimit şi pe poliţişti. Cum a încercat o elevă să copieze la Bacalaureat

Doi tineri din Iaşi şi-au ajutat o prietenă la examenul de limba română, folosind aparatură electronică de ultimă generaţie.

VEZI ŞI BAC 2013 SESIUNEA DIN TOAMNĂ: 54.000 de liceeni sunt aşteptaţi, vineri, la PROBA LA ALEGERE A PROFILULUI

Cei doi tineri, un bărbat de 28 de ani şi o fată de 16 ani, au parcat autoturismul chiar în faţa centrului de examinare, unde prietena lor susţinea probă scrisă la limba şi literatura română. Cu ajutorul aparaturii ultra performante, cei doi au reuşit să intercepteze camera video din sala de examen. Rezolvarea subiectelor au transmis-o cu ajutorul unui telefon mobil de tip ceas pe care fata îl avea la mână. Cei doi au fost, însă, descoperiţi de poliţişti şi acum sunt cercetaţi de oamenii legii.

Fata a fost dată afară din examen şi nu se mai poate înscrie la Bacalaureat în următoarele două sesiuni.