Incendiu puternic în Buşteni. O casă a ars în întregime, iar o alta a fost grav afectată VIDEO

O casă din Buşteni a ars din temelii, iar o vilă de vacanţă a fost puternic afectată de un incendiu. Speriaţi, oamenii au sărit să stingă focul cu ce au avut la îndemână şi au evacuat mare parte din bunurile aflate în casa de vacanţă. Un val de fum negru şi gros a cuprins zona şi a îngreunat intervenţia pompierilor.

RomaniaTV.net
10 sept. 2012, 14:24
Incendiu puternic în Buşteni. O casă a ars în întregime, iar o alta a fost grav afectată VIDEO

Până la venirea pompierilor, vecinii au încercat din răsputeri să împiedice flăcările uriaşe să se extindă şi la casele lor. Cu toate acestea, din cauza vântului puternic, flăcările uriaşe s-au extins la casa vecină.

Am intrat în casa vecină care ardea pe o latură, i-am evacuat pe cei doi din casă. Am luat un covor, l-am udat, l-am pus pe noi şi tot ne ardea pe picioare foarte puternic. N-am văzut până acum aşa ceva„, a spus un martor.

Echipajele de pompieri din Sinaia, Buşteni şi Azuga s-au luptat mai bine de trei ore cu flăcările.

Intervenţia a fost deosebită din cauza caselor foarte apropiate şi posibilităţilor de propagare„, a declarat Adrian Ramulescu, Detaşament Pompieri Sinaia.

Casa de la care a pornit incendiul a ars din temelii, iar o familie a rămas fără acoperiş. Vila de vacanţă la care s-a extins focul are asigurare de incendiu.