Incendiu în Piaţa Amzei din Capitală: Acoperişul unei case cu două etaje a luat foc

Un imobil din strada Tache Ionescu, situată în Piaţa Amzei din Bucureştiului, a luat foc. Pompierii au fost alertaţi în jurul orei 14.30 şi au intervenit cu cinci autospeciale cu apă şi spumă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile, incendiul a izbucnit la nivelul acoperişului unei case cu două etaje şi mansardă, suprafaţa afectată fiind de aproximativ de 200 de metri pătraţi. Incendiul a fost stins după o oră şi jumătate.

RomaniaTV.net
11 oct. 2012, 12:12
Incendiu în Piaţa Amzei din Capitală: Acoperişul unei case cu două etaje a luat foc

În imobil locuiesc 30 de familii, şapte persoane fiind evacuate la momentul incendiului.

Chiriaşi ai imobilului care a luat foc în centrul Capitalei spun că muncitori au venit joi, fără să anunţe locatarii, şi au turnat smoală pentru a izola acoperişul, imobilul fiind în administrarea DAFI, fostul ICRAL.

La mansarda imobilului care a luat foc stau cinci familii, unele dintre ele au contract de închiriere cu DAFI, altele nu, potrivit unuia dintre chiriaşi, care a explicat autorităţilor că au venit nişte muncitori şi au pus cartoane peste care au turnat smoală, apoi acoperişul a început să fumege. Locatarii mai spun că nu au fost anunţaţi că vor veni muncitori pentru a le repara acoperişul.

Imobilul situat în strada Tache Ionescu, situată în centrul Bucureştiului, a luat foc joi, pompierii fiind alertaţi în jurul orei 14.30 şi intervenind cu cinci autospeciale cu apă şi spumă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile, incendiul a izbucnit la nivelul acoperişului casei cu două etaje şi mansardă.

Jumătate din bunurile locatarilor de la mansardă au fost distruse în incendiu.

Casa, fiind una veche, are la parter o farmacie, iar lângă aceasta se află un restaurant (Trattoria Il Calcio), ambele locaţii fiind evacuate de poliţie. Imobilul se află la intersecţia străzilor Tache Ionescu şi Mendeleev, lângă Piaţa Amzei.

Joi, în jurul orei 14.00, din acoperişul casei a început să iasă fum, iar la ora 16.00 pompierii au anunţat că a fost stins incendiul.