Incendiu de proporţii în cartierul 23 August, din Bucureşti VIDEO

Două case au luat foc în cartierul 23 August, pompierii intervenind cu cinci autospeciale pentru a stinge incendiul. Flăcările au fost stinse după aproximativ două ore.

27 ian. 2013, 10:00
Incendiu de proporţii în cartierul 23 August, din Bucureşti VIDEO

Incendiul a izbucnit puţin după ora 11.00 şi este unul foarte violent, flăcările înălţându-se câţiva metri, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile.

Opt persoane au fost scoase din case, câteva având nevoie de asistenţă medicală din cauza inhalării fumului dens.  Incendiul a afectat o suprafaţă de aproximativ 50 de metri pătraţi, iar intervenţia pompierilor a fost îngreunată de faptul că imobilele sunt construite foarte aproape unele de altele, iar străzile din zonă sunt foarte înguste.

La faţa locului s-au deplasat cinci echipaje de stingere, unul de prim ajutor şi unul de descarcerare.

Focul a pornit de la o oală uitată pe foc de o femeie trecută de 80 de ani. Lucrurile ar fi putut fi şi mai grave, deoarece lângă punctul de pornire al incendiului se afla şi o butelie, care a fost însă scoasă din casă de pompieri.