Încă un ARGINT pentru România. Flavius Koczi, locul doi în finala la sărituri, la CE de gimnastică

Gimnastul Flavius Koczi a adus României a treia medalie de argint la Campionatele Europene individuale de la Moscova, ocupând locul doi în finala la sărituri, desfăşurată în sala Olimpiskii.

RomaniaTV.net
21 apr. 2013, 10:06
Încă un ARGINT pentru România. Flavius Koczi, locul doi în finala la sărituri, la CE de gimnastică

Flavius Koczi a fost notat cu 15.158 la prima săritură şi cu 14.616 la cea de-a doua, iar cu media de 14.887 a obţinut medalia de argint.

Celelalte medalii au revenit sportivilor Denis Ablyazin (Rusia, 15.408)-aur, respectiv Artur Davtyan (Armenia, 14.866)-bronz.

România mai are reprezentanţi duminică, în ultima zi a CE de la Moscova, în finala masculină de la paralele (Andrei Muntean), dar şi în cele feminine de la sol şi bârnă (Larisa Iordache şi Diana Bulimar).

Vineri şi sâmbătă, Larisa Iordache a cucerit două medalii de argint, în finalele de la individual-compus, respectiv sărituri.