Împuşcături în Bucureşti. Un hoţ a scăpat, deşi poliţiştii au tras cu arma după el

Poliţiştii bucureşteni au făcut din nou uz de armă pentru prinderea unor infractori. Oamenii legii au tras cinci focuri de armă pentru a prinde mai mulţi bărbaţi care furau dintr-un magazin, însă unul dintre hoţi a scăpat.

RomaniaTV.net
05 iun. 2012, 11:21
Împuşcături în Bucureşti. Un hoţ a scăpat, deşi poliţiştii au tras cu arma după el

Locuitorii de pe strada Sfânta Maria, din sectorul 1 al Capitalei, s-au trezit speriaţi de focuri de armă, în toiul nopţii de luni spre marţi. Asta după ce o echipă de poliţişti care patrula în zonă a constatat că uşa unui magazin este forţată. Atunci când poliţiştii au încercat să intre în magazin, doi bărbaţi au încercat să iasă din incintă.

Unul dintre ei a fost prins imediat de poliţişti, iar după al doilea au alergat, l-au somat să se oprească şi au tras cinci focuri de armă în aer. Hoţul a reuşit să se ascundă însă într-un parc din apropiere, iar poliţiştii nu au reuşit să-l mai prindă, însă bărbatul a fost identificat.

Un al treilea bărbat suspect a fost depistat după aceea în zona magazinului. Rolul său era de a-i avertiza pe cei doi dacă există riscul să fie prinşi în flagrant.

Hoţii au furat din magazin peste 500 de pachete cu ţigări şi 90 de lei. Atât marfa, cât şi banii au fost recuperate.