Imagini de vis: Pădurea magică din Laponia FOTO

Un fotograf finlandez a surprins pădurile din Laponia în toată frumuseţea lor. Copacii erau acoperiţi complet de zăpadă, iar cerul era luminat de aurore, într-un peisaj parcă scos din poveşti.

13 ian. 2013, 15:02
Imagini de vis: Pădurea magică din Laponia FOTO

Tiina Tormanen locuieşte în Laponia, însă este fermecată de pădurile „magice” ale regiunii de fiecare dată când le vede. Brazii sunt acoperiţi de zăpadă, semănând cu diverse personaje din basme.

Laponia se află în Cercul Arctic, iar climatul său este caracterizat de ierni friguroase, pline de zăpadă, dar şi de veri relativ calde. Temperaturile anuale ajunge de la circa 20 de grade Celsius, pe timpul verii, la -20 de grade Celsius, iarna. Oamenii Sami, locuitorii Laponiei, împart anul în opt anotimpuri, şi nu în patru.

Deşi fotografiile sunt extraordinare, Tiina este un fotograf amator. „Încerc să fac fotografii cât mai naturale. Folosesc doar lumină naturală, fără bliţ. Îmi place să fac fotografii care transmit emoţii, şi care nu sunt neapărat minunate din punct de vedere tehnic”, povesteşte Tiina.

Cred că copacii sunt superbi şi importanţi, ca toate fiinţele vii. Există atât de multă magie în natură, dacă eşti pregătit să o auzi sau să o vezi”, mai spune fotograful.