Iliescu: Haite de procurori dau năvală peste oameni în case. De unde au răsărit asemenea specimene?

Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie, pe blogul său, că nu aştepta ca, după revoluţia din 1989, să asiste la manifestări "de un primitivism feroce" în care procurorii îi interoghează pe oamenii de la sate dacă au votat sau nu la referendum. Iliescu susţine că aceste comportament este de esenţă fascistă, iar Parlamentul ar trebuie "să cheme la ordine" conducerea Parchetului General.

RomaniaTV.net
15 aug. 2012, 12:58
Iliescu: Haite de procurori dau năvală peste oameni în case. De unde au răsărit asemenea specimene?

„Nu credeam ca, după Revoluţia din Decembrie 1989, îmi va fi dat să asist la asemenea manifestări de un primitivism feroce – haite de procurori care dau năvală peste oameni în case, în mediul rural, pentru a-i chestiona dacă au fost la vot pentru referendum. În ce lume trăim?!!! De unde au răsărit asemenea specimene, venite parcă din grote primitive? Dar, mai ales, cine i-a trimis într-o asemenea misiune, de esenţă fascistă?„, scrie Iliescu pe blogul său, într-o postare intitulată „Despre procuratură şi rolul său”.

Invocând articolul din Constituţie care stipulează că „Ministerul Public reprezintă interese generale ale societății şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţeneşti”, Iliescu susţine că procurorii DNA care au chemat alegători la audieri au intimidat de fapt pe cei care şi-au exercitat dreptul cetăţenesc de a vota.

Parchetul General este socotit primul vinovat pentru această situaţie. „Dintr-un instrument de apărare a democraţiei şi a libertăţilor cetăţeneşti, riscă să se transforme într-un instrument de reprimare a libertăţilor, pus în slujba unor interese înguste, în cazul de faţă – în slujba unui om cu tendinţe autoritare, care a pierdut sprijinul şi încrederea cetățenilor”, afirmă fostul şef al statului.

Situaţia ar trebui remediată de către forul legislativ. „Parlamentul, ca ‘organ reprezentativ suprem al poporului român’ este dator să intervină energic şi să cheme la ordine conducerea Parchetului General pentru abuzurile săvârşite, să o determine să-şi respecte atributele conferite de Constituţie„, susţine Iliescu.

O echipă de procurori DNA, însoţită de nouă poliţişti, a început să cheme la audieri cetăţeni din comuna Suraia, judeţul Vrancea, în legătură cu votul de la referendumul din 29 iulie.

Procurorii au cerut de la primărie listele cu cei care au votat, precum şi adreselor acestora. „Am fost chemat pentru a le arăta listele cetăţenilor care au votat, să le arătăm unde stau”, a declarat, la România TV, Vasile Grosu, primarul din Suraia.

Primarul a reclamat că modul în care au descins procurorii a creat teamă printre locuitorii din comună. „Am primit telefoane la primărie de la oameni care se simt intimidaţi şi spun că nu mai merg la vot”, a precizat primarul adăugând că nivelul prezenţei la referendum în Suraia, de 64%, nu este de natură să ridice suspiciunie, deoarece este aproximativ aceeaşi prezenţă de fiecare dată la alegeri.

„Consider că acţiunea procurorilor DNA, a procurorilor lui Băsescu, este un abuz care are loc la ordinele preşedintelui suspendat Traian Băsescu. Cred că această acţiune are loc în mod special la Suraia pentru că eu am fost la PDL şi acum avem de-a face cu o răzbunare. Ieri (n.r. – marţi) am fost anchetaţi pentru altă plângere făcută de preşedintele PDL Vrancea, Alin Trăşculescu, şi care s-a dovedit a fi falsă”, a spus primarul Vasile Grosu pentru Mediafax.

Grosu a precizat apoi că procurorii au dubii auspra modului în care a fost folosită urna mobilă. Ei susţin că au fost persoane care au votat de mai multe ori. Nu ştiu, nu pot spune lucrul ăsta. La una din secţii ar fi fost o situaţie în care au apărut persoane că au votat şi la urna mobilă şi pe listele permentante, lucru pe care nu-l pot confirma sau nu”, a precizat Grosu.

O bătrână care a votat la urna mobilă a povestit, la România TV, cum a decurs discuţia cu procurorii interesaţi să ştie exact cum a fost procedura votului. „M-am şi certat cu ei. S-a votat de când lumea, buletinul meu e plin de ştampile, dar nu s-a întâmplat niciodată să-mi vină la poartă. Ce au acum, au înnebunit?”, a spus femeia. Întrebată dacă nu i-a fost frică de procurori, ea s-a ţinut de glume. „Nu, că aveam băţul la mine”, a spus uitându-se la bastonul de care se ajută la mers.

La rândul său, preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, crede că intervenţia procurorilor la Suraia este o acţiune politică de intimidare îndreptată atât împotriva aleşilor locali, cât şi împotriva celor care au votat la referendum. „Azi e sărbătoare mare, nu lucrează decât DNA-ul”, a comentat Oprişan la România TV.

Sute de români din 15 judeţe au fost audiaţi după ce au votat la referendumul din 29 iulie. În comuna Drăgoteşti, judeţul Gorj, trei procurori au chemat la audieri circa 40 de persoane pe care le-au interogat dacă au votat sau nu, informează România TV. Suspiciunile procurorilor privesc veridicitatea semnăturilor de pe listele de vot.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări cu privire la fapte ce sunt în competenţa acestei instituţii în legătură cu organizarea şi desfăşurarea referendumului din data de 29 iulie 2012”, se arată într-un comunicat al DNA remis presei.