Ilie Năstase şi Brigitte Sfăt şi-au cumpărat verighetele de la Paris

Cu ocazia unei excursii făcute de Ilie Năstase şi Brigitte Sfăt la sfârşitul săptămânii în capitala Franţei, ei şi-au ridicat verighetele comandate la bijutier încă din 2011.

RomaniaTV.net
01 feb. 2012, 07:10
Ilie Năstase şi Brigitte Sfăt şi-au cumpărat verighetele de la Paris

Brigitte Sfăt a declarat pentru libertatea.ro că verighetele sunt simple, finuţe şi sunt din aur alb. Ceea ce contează cel mai mult pentru viitoarea doamnă Năstase este faptul că îl are alături de ea pe omul pe care îl iubeşte foarte mult.

Deşi între cei doi îndrăgostiţi este o diferenţă de vârstă de 30 de ani, ei sunt foarte hotărâţi să facă marele pas. Totuşi, Ilie Năstase spune că nunta va fi făcută departe de ochii presei.

Cu câteva luni în urmă, fostul jucător de tenis i-a dăruit iubitei un inel de logodnă în valoare de 22.000 de euro.