Horia Tecău: M-am întors în Cupa Davis pentru România şi fani

Tenismanul Horia Tecău a declarat, luni, că a decis să revină în echipa de Cupa Davis, pentru ţara sa şi pentru suporteri, urmând să joace la dublu, după patru ani, cu Florin Mergea, în disputa cu Finlanda, de la Cluj-Napoca.

RomaniaTV.net
10 sept. 2012, 20:07
Horia Tecău: M-am întors în Cupa Davis pentru România şi fani

„Cupa Davis a fost întotdeauna ceva deosebit pentru mine. M-am întors pentru România şi pentru fani şi vreau să le spun să ne fie alături la meciurile de la Cluj-Napoca, să ne susţină de la un capăt la altul, să-i facă pe finlandezi să le tremure rachetele în mână. Avem nevoie de ei în sală”, a spus Tecău, după antrenamentul de luni după-amiază, de la Cluj-Napoca.

Horia Tecău s-a referit şi la motivele care au dus să refuze participarea la ultima întâlnire din Cupa Davis, cea cu reprezentativa Olandei. „Nu a fost vorba doar de Andrei Pavel, dar au fost mai multe la mijloc. Noi, ca jucători, ne-am dorit să avem o altfel de comunicare cu federaţia. Să fim întrebaţi şi consultaţi cu privire la antrenor şi suprafaţă. Este greu ca jucător, îţi doreşti cele mai bune condiţii posibile, iar dacă nu se întâmplă, nu poţi da totul”, a completat Tecău.

Horia Tecău va juca meciul de dublu, de sâmbătă, cu Florin Mergea, dar s-a arătat deranjat de suprafaţa de joc, una lentă pentru astfel de partide. „Sună bine la dublu cu Florin Mergea. Am început antrenamentele astăzi, vrem să fim în formă pentru turneu. Mă întorc la Cluj-Napoca după câţiva ani şi sper să îmi poarte noroc. Suprafaţa de joc este mult mai lentă decât mă aşteptam, e bună pentru meciurile de simplu, dar pentru dublu, nu e la fel. Aş fi preferat să fim întrebaţi toţi, să luăm decizia în echipă şi să fim toţi de acord cu asta. Dar, meciul de dublu aduce doar un punct, iar cele de simplu, patru. Oricum, va fi mai bine pentru noi decât pentru finlandezi cu această suprafaţă”, a adăugat Tecău.

Tenismanul român consideră că primele trei meciuri din confruntarea cu Finlanda vor conta enorm. „Trebuie să ne concentrăm pe aceste trei puncte, de vineri şi sâmbătă. Ne va fi greu fără Hănescu şi Ungur, dar trebuie să-i înţelegem şi pe ei”, a subliniat Tecău.

La rândul său, Florin Mergea s-a arătat mulţumit de suprafaţa de joc. „Este abia prima zi, abia simţim suprafaţa, este foarte lentă, exact cum am vrut. Avem o echipă tânără, e adevărat, dar cu jucători care pot ataca orice nivel. Va fi un meci greu, jocul va decide totul, pe teren. Ne dorim să evităm barajul cu Danemarca”, a explicat Mergea.

După antrenamentul României au sosit şi finlandezii la şedinţa de seară.

Căpitanul nejucător al Finlandei, Kim Tiilikainen, a precizat că se aşteaptă la dueluri dificile. „Va fi o confruntare foarte grea şi mă aştept la cinci meciuri. Este greu de prezis cine va câştiga, dar aşa cum noi dorim, şi România vrea. Va conta foarte mult forma jucătorilor din acea zi. Nu avem preferinţe pentru tragerea la sorţi. Cunosc jucătorii români şi cred că dublul Mergea-Tecău va fi redutabil. Este prima dată când mă aflu la Cluj, iar în România am mai fost o singură dată, la un turneu, la Braşov. Atunci nu am avut timp să vizitez nimic, sper să reuşim acum”, a menţionat Tiilikainen.

Tragerea la sorţi din confruntarea România-Finlanda va avea loc joi, de la ora 13.00. Vineri, în prima zi, sunt programate primele două meciuri de simplu, începând cu ora 13.00, sâmbătă va avea loc cel de dublu, de la ora 15.00, iar duminică, ultimele două partide de simplu, de la ora 13.00.

România luptă pentru rămânerea în Grupa I a Zonei Euro-Africane.