Horaţiu Mălăele a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor GALERIE FOTO

Actorul Horaţiu Mălăele a primit, joi, o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală şi a ţinut să recite un catren compus de el cu ocazia acestui eveniment, la care au participat, printre alţii, Meda Victor, Tudor Chirilă şi George Mihăiţă.

RomaniaTV.net
02 aug. 2012, 13:03

„Unu’ e pus la grătar/ Altu’ stă interimar/ Unu’ e prins cu ocaua/ Numai eu sunt dus cu steaua”, a recitat Horaţiu Mălăele, înainte de a dezveli steaua care i-a fost dedicată.

„Deşi nu sunt primar, mi-am pregătit un discurs”, a glumit Mălăele la începutul intervenţiei sale. „Numai la noi se putea întâmpla. Stelele sunt pe pământ, România e în aer”, a continuat el, spre amuzamentul asistenţei, pe care a salutat-o, la final, cu urarea: „Să fiţi sănătoşi şi veseli”.

De altfel, George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis din Bucureşti, unul dintre iniţiatorii proiectului Aleea Celebrităţilor, a subliniat că steaua lui Horaţiu Mălăele este cea care închide primul cerc format din aceste simboluri dedicate artiştilor români din teatru şi film.

Invitat să îi aducă un omagiu lui Horaţiu Mălăele, actorul George Mihăiţă a fost scurt şi concis: „Pentru mine, Horaţiu Mălăele este Pasărea Măiastră a lui Brâncuşi”.

La evenimentul de joi au mai vorbit primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, şi primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă.

Pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală strălucesc deja stelele altor mari personalităţi – Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Ştefan Iordache (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana-Ionescu, Sebastian Papaiani, Ion Caramitru, Draga Olteanu Matei, Mircea Albulescu, Mariana Mihuţ, Marin Moraru, Iurie Darie -, dar şi a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti.