Hidrologii au emis COD GALBEN de viituri pentru mai multe judeţe

Hidrologii au emis, joi, o avertizare Cod Galben de viituri, valabilă pentru 21 de râuri şi afluenţi ai acestora, începând cu ora 17:00.

21 mart. 2013, 14:44
Hidrologii au emis COD GALBEN de viituri pentru mai multe judeţe

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a anunţat în intervalul 21 martie, ora 17:00 – 22 martie, ora 20:00 se vor consemna scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie.

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi ca urmare a precipitaţiilor lichide prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării, există risc de producere de viituri pe râurile din bazinele: Iza, Tur, Lăpuş (judeţele Satu Mare şi Maramureş), Crasna, Barcău, Crişul Negru, Crişul Alb, Arieş (judeţele Sălaj, Satu Mare, Bihor, Cluj, Arad şi Alba), afluenţii din bazinul inferior al Mureşului (judeţele Alba şi Hunedoara), Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna (judeţele Timiş şi Caraş Severin), Jiu superior şi mijlociu (judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), afluenţii din bazinul mijlociu şi inferior al Oltului (judeţele Vâlcea şi Olt), afluenţii din zona de munte ai Argeşului (judeţul Argeş) şi Prahova (judeţul Prahova).

CITEŞTE ŞI: Temperaturile scad pe fondul apariţiei ploilor şi ninsorilor. PROGNOZA PE TREI ZILE

Specialiştii INHGA menţionează, potrivit Agerpres, că fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în bazinele hidrografice din sud-vestul ţării şi din zona de deal şi munte din Oltenia şi Muntenia.

În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice, INHGA va actualiza prognoza hidrologică actuală.

De asemenea, meteorologii ar putea emite o atenţionare COD PORTOCALIU DE VREME REA, care ar urma să fie valabilă vineri în intervalul 10.00 – 19.00, a anunţat directorul ANM, Ion Sandu, la şedinţa Comitetului pentru situaţii de urgenţă, care a avut loc, joi, la Ministerul Afacerilor Interne.