Handbal feminin: Oltchim, învinsă de Gyor, în prima manşă a Ligii Campionilor

Oltchim Rm.Vâlcea a fost învinsă de formaţia ungară Györ Audi ETO KC cu scorul de 24-22 (14-10), sâmbătă seara, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la handbal feminin, în Sala Polivalentă 'Ioan Kunst-Ghermănescu' din Bucureşti.

06 apr. 2013, 16:49
Handbal feminin: Oltchim, învinsă de Gyor, în prima manşă a Ligii Campionilor

Gyor a câştigat meritat în Capitală, în faţa a 5.300 spectatori care şi-au încurajat frenetic favoritele pe tot parcursul meciului, dar Oltchim a prins o zi slabă, presiunea rezultatului fiind prea mare pentru jucătoarele antrenate de danezul Jakob Vestergaard, potrivit Agerpres.

Oltchim a început prost, iar jucătoarele campioanei României nu s-au regăsit, au fost tensionate, marcate de emoţii, miza meciului spunându-şi cuvântul. Gyor s-a concentrat mai bine şi avea 3-0 în min. 7 şi 6-1 în min. 10. Oltchim a revenit în joc, a redus diferenţa la 3-7 (14), ratând şi o aruncare de la 7 metri (Bulatovic). Oaspetele şi-au mărit avansul la şase goluri (3-9, min. 16) şi apoi chiar la 7 goluri (5-12, min. 22), dar vâlcencele au jucat mai bine pe final de primă repriză. Oltchim a ratat multe ocazii de unu la unu cu portarul, printre care şi o a doua aruncare de la 7 metri (Barbosa), iar la pauză scorul a fost de 14-10 pentru oaspete.

Campioana României a părut că nu se regăseşte nici în primele minute ale reprizei secunde, dar încet încet au crescut în joc şi diferenţa a ajuns de numai două goluri după ce Silvia Navarro a înscris din poartă în poartă, profitând de ieşirea celeilalte portăriţe: 14-16 (37). Oltchim a avut din nou momente mai slabe şi Gyor s-a dus iar la patru goluri, 16-20 (45). Echipa lui Vestergaard s-a apropiat la un singur gol, 20-21 (52), după o serie foarte bună a Katarinei Bulatovic, care şi-a reglat, în sfârşit, tirul. Finalul a fost foarte strâns, spectatorii au susţinut fantastic Oltchimul, dar vâlcencele au irosit câteva atacuri foarte importante. La 22-23 (58), Gorbicz a ratat o aruncare de la 7 metri, dar nici Oltchim nu a reuşit golul egalării în atacul care a urmat. Gyor s-a impus în cele din urmă la Bucureşti cu 24-22 şi are prima şansă de calificare în finală.

Oltchim are şansa sa de a prinde finala competiţiei, dar cu condiţia să înjumătăţească măcar greşelile tehnice făcute în meciul tur.

Au evoluat echipele:

Oltchim: Paula Ungureanu, Silvia Navarro Gimenez (1 gol marcat) – Iulia Managarova, Adriana Nechita (4), Aurelia Brădeanu (1), Katarina Bulatovic (8), Alexandrina Cabral Barbosa (1), Marija Jovanovic, Oana Manea (2), Adina Meiroşu (2), Allison Pineau (1), Iulia Curea (1), Ramona Farcău (1). Antrenor: Jakob Vestergaard.

Györ: Katrine Lunde Haraldsen – Eduarda Amorim (6), Anita Görbicz (8), Dora Hornyak, Aniko Kovacsics (3), Andrea Lekic, Heidi Loke (2), Adrienn Orban (2), Jovanka Radicevic (1), Viktoria Redei-Soos (1), Ivett Szepesi (1), Raphaelle Tervel. Antrenor: Martin Ambros.

Arbitri: Lars Geipel, Marcus Helbig (ambii din Germania);

Delegat EHF: Berndt Dugall (Germania); observator EHF pentru arbitri: Peter Olsson (Suedia).

Manşa secundă va avea loc pe 11 aprilie, la Veszprem.

În cealaltă semifinală, RK Krim Mercator Ljubljana a învins pe Larvik în Norvegia cu scorul de 24-22.