Hagi: Cei de la Barca nu au cum să mă uite. Pe unde am trecut, e greu să mă uite cineva

Fostul internaţional Gheorghe Hagi, care s-a întâlnit, sâmbătă, cu delegaţia FC Barcelona, el fiind invitat la prânzul oficial organizat înaintea partidei amicale cu Dinamo, a declarat că nu are cum să fie uitat de catalani, deoarece a marcat al doilea gol din istoria lor de la mijlocul terenului.

RomaniaTV.net
11 aug. 2012, 11:14
Hagi: Cei de la Barca nu au cum să mă uite. Pe unde am trecut, e greu să mă uite cineva

„Nu au cum să mă uite pentru că am marcat al doilea gol din istoria lor de la mijlocul terenului. Eu pe unde am trecut, e greu să mă uite cineva. Şi pe teren şi în afară, am lăsat o impresie bună şi mi-am făcut prieteni, m-am comportat bine, întotdeauna am lăsat să se vadă calităţile care le-am avut. Dacă Jordi Alba mă are drept model, înseamnă că şi voi trebuie să fiţi mândri de asta, eu mă simt bine, sunt un român respectat, care a trecut printr-o casă atât de mare şi a rămas respectat”, a declarat Hagi.

El este convins că jucătorii echipei catalane nu-i cunosc doar pe „Hagi şi Popescu”: „Nu suntem noi singurii pe care îi ştiu, noi am jucat acolo şi suntem mândri de acest lucru, că am jucat la un club atât de mare, care a creat o modă în fotbalul mondial. Toată lumea doreşte să-i vadă. Prin aceste meciuri noi avem posibiltatea să-i vedem, ei sunt cei mari şi i-am adus în România care să-i vedem, pentru că sunt la un nivel extraordinar de ridicat, la care noi tindem să ajungem. Dinamo trebuie să joace fotbal, trebuie să o facă foarte, foarte bine şi important este să alerge foarte, foarte mult. Este o mare plăcere să joci cu Barcelona, trebuie să alergi foarte mult, să stai bine în teren,. E un meci amical, spectacol, e bine că nu există presiune, ci doar plăcerea de a juca fotbal. Nu ştiu cum va fi terenul, vom vedea, sperăm să nu avem ploaie. Ei oricum udă terenul înainte, le place să fie umed, să alerge mingea. Sper să avem un meci frumos.”

Hagi speră ca un alt fotbalist român să ajungă la FC Barcelona într-o zi: „Cu gânduri bune, niciodată nu se ştie. Cu talent, trebuie să-l găsim pe cel care să facă faţă pe care l-au atins ei”.

Fostul selecţioner a menţionat că l-a cunoscut pe Lionel Messi încă dinainte de acest meci.

Hagi s-a întâlnit, sâmbătă, cu oficiali ai FC Barcelona, delegaţia catalanilor fiind condusă de vicepreşedintele Josep María Bartomeu şi de directorul sportiv Andoni Zubizarreta.

Tot astăzi, jucătorii echipei catalane Jose Manuel Pinto şi Jordi Alba au participat la conferinţa de presă înaintea partidei cu Dinamo.

Delegaţia echipei FC Barcelona a sosit, vineri seară, la Bucureşti, în vederea meciului amical cu Dinamo, cu o cursă charter de la Goteborg, care a aterizat pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă. De la aeroport, echipa antrenată de Tito Vilanova a plecat la Hotelul Radisson Blu. Întoarcerea formaţiei catalane în Spania este programată imediat după meciul de sâmbătă.

Echipa Dinamo dispută, sâmbătă, de la ora 20.15, pe Arena Naţională din Bucureşti, un meci amical în compania formaţiei spaniole FC Barcelona.