Guvernul dă 88.000 de lei pentru tratamentul lui Şerban Ionescu

Medicii au recomandat ca Şerban Ionescu să fie transferat la o clinică din străinătate pentru a fi tratat de borelioză, boală de care suferă de când a fost înţepat de o căpuşă, iar Guvernul a decis să apeleze la Fondul de rezervă pentru a-l sprijini pe artistul grav afectat de maladie.

RomaniaTV.net
17 mai 2012, 06:02
Guvernul dă 88.000 de lei pentru tratamentul lui Şerban Ionescu

Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Sănătăţii cu 88.000 lei pentru tratamentul în străinătate al actorului Şerban Ionescu, diagnosticat cu borelioză, banii fiind acordaţi din Fondul de rezervă.

Executivul a început deja discuţii cu reprezentanţii unei clinici din Germania, pentru asigurarea tratamentului medical.

Starea de sănătate a lui Şerban Ionescu, diagnosticat cu borelioză, s-a ameliorat în ultimele zile şi continuă tratamentul cu antibiotice, Ministerul Sănătăţii anunţând, marţi, că analizează posibilitatea transferului actorului într-o clinică specializată din Europa.

Actorul Şerban Ionescu este diagnosticat de aproape un an cu borelioză, o boală gravă provocată de muşcătura unei căpuşe.