1EUR=4.4435 RON | Bucureşti 21 º

Greenpeace a obţinut în justiţie acces la informaţii în cazul Roşia Montană

Greenpeace şi Centrul de Resurse Juridice (CRJ) au obţinut în instanţă accesul la informaţiile de interes public în cazul Roşia Montană, deţinute de Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Alba şi de Ministerul Culturii.

Comenteaza
Roşia Montană
Roşia Montană
Foto: pbs.org

Greenpeace şi Centrul de Resurse Juridice (CRJ) au obţinut câştig de cauză în procesul cu Ministerul Mediului şi Pădurilor şi cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Alba (DJCPA).

În iulie 2011, Greenpeace şi CRJ au solicitat Ministerului Mediului şi Pădurilor comunicarea certificatului de descărcare arheologică nr.9/2011 cu privire la sectorul de exploatări miniere Roşia Montană Masivul Cârnic, precum şi actele care au stat la baza emiterii acestuia.

În luna august, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Alba (DJCPA) a comunicat certificatul însă documentaţia aferentă putea fi consultată doar la sediul instituţiei din Alba şi la Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional Bucureşti. Ulterior, Ministerul a răspuns că întreaga documentaţie se află doar la Alba.

Instituţia din Alba, precum şi Ministerul Culturii au încălcat astfel dreptul la liber acces la informaţii de interes public, drept garantat de Legea 544/2001, care arată şi că accesul la informaţii trebuie să fie gratuit, eventualele costuri referindu-se numai la suportul material al informaţiilor solicitate.

Hotărârea Tribunalului Bucureşti poate fi atacată cu recurs de către DJCPA şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

de ultima ora pe RTV.NET
Jurnalul.ro
27
Comentarii



sau conectează-te prin Facebook
Notă: Poţi să adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezintă. Nu trebuie decât să te înregistrezi!
comentariu nou
19 feb 20:32
Răspunde | Votează email 0 email
Ionel
Praf in ochi si cu asociatia asta. Se implica numai cand le iese ceva si fac mult zgomot numai ca sa devina mai vizibili. Fac aciuni de tipul acesta cu procese sa arate cat de influenti sunt ca doar lumea nu stie despre ce e vorba si ca informatiile puteau fi accesate de oricine la Alba
19 feb 19:35
Răspunde | Votează email 0 email
Alice
O alta actiune inutile. A vazut toata lumea ca atunci cand ar fi nevoie de implicarea asociatiilor acestea sunt de negasit, cand nu fac decat sa amane ceva util, apar ca musca in lapte
15 feb 16:27
Răspunde | Votează email 0 email
Ama
Ajutoare pentru inzapeziti si sinistrati nu pot obtine, dar acces la niste informatii deja disponibile, pot. Deja sunt penibili si ar putea sa faca si ei ceva util in mod real
14 feb 16:47
Răspunde | Votează email 0 email
George
Accesul la informatii exista deja si decat s-ar pierde in actiuni inutile legate de Rosia doar pentru ca e un caz intens mediatizat, s-ar putea orienta spre alte cazuri unde chiar ar fi nevoie de implicarea lor...
13 feb 17:13
Răspunde | Votează email 0 email
Alina
Accesul al informatii exista deja, doar ca trebuia sa se deplaseze acolo. Sa se duca la Alba nu puteau, dar sa se duca in cabinetul minstrului sa se lege de calorifer au putut. Sunt ridicoli cu actiunile astea lipsite de sens
14 feb 16:53
Votează email 0 email
George
Exact, asta ziceam si eu, iar atat timp cat acestea sunt disponibile tam-tam-ul lor e inutil si incearca doar sa distorsioneze situatia reala inducand ideea ca nu ar exista transparenta in ceea ce preveste aceste informatii
11 feb 19:43
Răspunde | Votează email 0 email
Bogdan
Vai ce victorie, mai ales ca deja puteau fi consultate. Asta doar pentru extra publicitate pe gratis. Deplorabil...
10 feb 00:40
Răspunde | Votează email -1 email
George
Maaare realizare... acestea puteau fi consultate oricul la minister sau la Alba dar nu mai apareau ei in media ca mari castigatori de procese...
11 feb 19:45
Votează email 0 email
Bogdan
Da, implicarea lor subita si doar asa cu actiuni de tipul legatul de calorifer vizeaza clar mediatizarea. Mai intai puteau face o vizita pe la Rosia dar departe de ei asta...
09 feb 20:56
Răspunde | Votează email -1 email
Tudor
Este ceva ce nu vad rostul pentru ca oricum aceste informatii le puteau lua foarte usor doar ducandu-se si sa le ceara.Nu vad ce au facut asa extraordinar.
10 feb 00:43
Votează email -1 email
George
Rezultatul e doar in interesul lor. In primul rand prezenta importanta in media si implicit publicitate gratuita. In al doilea rand, cu cat au mai multa asa-zisa activitate, cu atat le creste cota
09 feb 09:28
Răspunde | Votează email -1 email
Bogdan
Important e ca au obtinut ce-au vrut. Bravo lor! Oricum, in masivul Carnic s-au facut cercetari ample si nu s-a descoperit niciun sit care ar putea fi distrus. Asa ca, sa nu-si mai faca griji degeaba.
09 feb 07:43
Răspunde | Votează email -1 email
Gabi
Ce s-a intamplat mai noe, e greu sa crezi ca exista si oameni care nu tin cu ong-urile ? Uite ca la voi la protest nu vin decat activistii vostri, in rosia in schimb dint-run foc se aduna peste o mie de oameni,daca veneau ei la Bucuresti si se strangeau aia 5000 care ii spuneati voi( ca voi mai mult de 300 nu erati) atunci cum mai era ? Tot minteau ,nu ?
Afişează următoarele 10 comentarii
Afişează toate comentariile
Acelasi subiect pe RTV.NET
Abonare Newsletter »
Cine va rămâne la cârma telecomului românesc într-un an critic? Laurenţiu Matache
Miercuri, 09 Mai 2012 13:24
Basescu, motive de bucurie sau de tristete? Lidia Mitchievici
Marţi, 08 Mai 2012 18:38
HOROSCOP AZI
17 Mai 2012
Cele mai citite ştiri
  • 3h
  • 24h
  • 7z
  • 31z