Grav bolnav, Nelson Mandela şi-a petrecut a treia noapte în spital

Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela a petrecut a treia noapte în spital, unde a fost internat în stare "îngrijorătoare", în timp ce Africa de Sud se roagă şi este împărţită între îngrijorare, resemnare şi dorinţa ca sfârşitul vieţii sale să fie unul demn, relatează AFP, potrivit Mediafax.

RomaniaTV.net
10 iun. 2013, 08:08
Grav bolnav, Nelson Mandela şi-a petrecut a treia noapte în spital

Nimic nou nu se întrevedea luni dimineaţa în privinţa stării sale de sănătate, preşedinţia nedivulgând informaţii de la anunţul spitalizării sale, în noaptea de vineri spre sâmbătă, din cauza unei infecţii pulmonare care a recidivat.

Această tăcere este fără îndoială cauzată de absenţa unei evoluţii majore într-un sens sau în altul şi, până la noi informaţii, ultimul buletin de sănătate – stare „îngrijorătoare dar stabilă” – rămâne valabil.

Potrivit jurnaliştilor, Mandela ar fi primit de două ori vizita familiei la spitalul din Pretoria, unde mass-media presupune că primeşte îngrijiri. Dar preşedinţia refuză categoric să confirme locul unde este internat acesta.

Erou al lupte anti-apartheid, el va împlini 95 de ani la 18 iulie. În doi ani şi jumătate, aceasta este a patra sa spitalizare din cauza unei probleme pulmonare, fără a mai număra vizitele la spital pentru examinări.

Dacă oficial i se doreşte însănătoşire grabnică, de această dată se fac auzite voci care afirmă că chiar şi eroii au dreptul să moară într-o zi.

„Este timpul să îl lăsăm să plece”, titrează pe prima pagină Sunday Times, sub o fotografie de arhivă care îl prezintă pe Mandela zâmbind şi salutând cu mâna, ca şi cum şi-ar lua rămas bun.

„Familia sa trebuie să îl lase acum, astfel ca Dumnezeu să o poată face în felul său”, scrie în Sunday Times Andrew Mlangeni, un vechi prieten al lui Mandela, rezumând o opinie larg răspândită de 24 de ore, pe reţelele de socializare în primul rând.

„Trebuie să îl elibereze spiritual şi să îşi pună încrederea în Dumnezeu (…) Noi îi vom mulţumi lui Dumnezeu pentru că ne-a dat acest om şi îl vom lăsa să plece”, continuă Mlangeni.

Pe Twitter, apelurile de a-l lăsa pe Mandela să îşi sfârşească viaţa în linişte s-au multiplicat.

„Trebuie să ne rugăm pentru ca Tata Madiba să fie bine sau pentru ca Dumnezeu să îl elibereze de suferinţe? Cred că este timpul să îl lăsăm să plece”, scrie @_Porchez. „Este timpul să îl lăsăm să plece cu calm, paşnic, cu eleganţă. El merită să plece în demnitate”, adaugă @Merryl4d.

„Tata” (tată) şi „Madiba” (numele lui de clan) sunt două modalităţi respectuoase şi afectuoase de a i se adresa lui Mandela în Aftica de Sud.

La Qunu, satul natal al lui Mandela, din sudul Africii de Sud, nepotul său şi şeful clanului Mandla Mandela, în vârstă de 39 de ani, a fost în mod neobişnuit deosebit de tăcut faţă de jurnaliştii care au venit să îi ceară noutăţi, a afirmat postul de televiziune eNCA.

Mandela a apărut foarte slăbit în ultimele imagini difuzate la sfârşitul lui aprilie, cu ocazia unei vizite la domiciliul său a mai multor oficiali ai ţării.

În martie, rudele au sugerat că a început să îşi piardă memoria.

El a fost spitalizat ultima dată la sfârşitul lui martie, timp de zece zile, tot din cauza unei infecţii pulmonare recurente, legate probabil de sechelele tuberculozei contractate în timpul detenţiei pe insula-închisoare Robben Island.