Grădina Zoologică Băneasa va fi de zece ori mai mare şi se va transforma în BioParc Zoo

Grădina Zoologică Băneasa va avea o suprafaţă de zece ori mai mare până în anul 2020, urmând să fie extinsă cu aproape 60 de hectare, a decis marţi Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

29 ian. 2013, 16:07
Grădina Zoologică Băneasa va fi de zece ori mai mare şi se va transforma în BioParc Zoo

Proiectul potrivit căruia Grădina Zoologică Băneasa se va extinde de zece ori mai mult decât în prezent, a trecut, marţi, de CGMB cu majoritate de voturi. Aceasta se va numi BioParc Zoo Băneasa.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că doreşte să transforme grădina zoologică Băneasa într-o grădină europeană, de genul celei din Basel, Elveţia.

Grădina Zoologică Băneasa va avea la finalul proiectului aproape 60 de hectare, de la 5,7 hectare cât are în prezent. Investiţia se va ridica la 76 de milioane de euro.

Anca Oprea, directorul Grădinii Zoologice Băneasa, a afirmat că planul tehnic al proiectului va fi gata în 2014, urmând să se materializeze până în anul 2020.

Proiectul tehnic al parcului va fi realizat de specialiştii de la Asociaţia Europeană a Grădinilor Zoologice şi Acvariilor până la sfârşitul anului 2014. După care se va organiza licitaţie internaţională pentru proiect”, a declarat Anca Oprea.

Proiectul prevede şi crearea unui centru de cercetare şi conservare a speciilor în apropierea Capitalei. Bio Parcul Zoo va fi împărţit pe ecosisteme, în care să fie redate condiţiile specifice din fiecare parc natural şi naţional al României.

Fondurile necesare investiţiei vor fi asigurate de „diverse instituţii bancare”.

În plus, Sorin Oprescu vrea să realizeze un parc de agrement, în pădurea Băneasa, chiar în vecinătatea Grădinii Zoo.

„Vom construi un parc fără tăieri de copaci, unde copiii să se caţere, să se dea cu tiroliana”, a declarat primarul general Capitalei.

Primarul speră ca locul de agrement să fie gata în luna martie 2013. Intrarea în parc va fi liberă.