Gorj: Doi copii abuzaţi au fugit dintr-un centru de plasament

Doi copii au fugit dintr-un centru de plasament din Gorj, fără ca supraveghetorii să-şi dea seama că au plecat. După două de căutări, au fost găsiţi într-o pădure din zonă. Cei mici au povestit poliţiştilor că au fugit din cauza tratamentului din centru, care devenise insuportabil.

RomaniaTV.net
10 dec. 2011, 15:32
Gorj: Doi copii abuzaţi au fugit dintr-un centru de plasament

Trei echipaje de poliţie s-au mobilizat pentru căutarea copiilor de 9 şi 12 ani. După mai bine de o oră, oamenii legii i-au găsit la doar câteva sute de metri de Centrul de Plasament „Aripi de Serafimi” din comuna Schela. Cei mici le-au spus poliţiştilor că au plecat din centru, de frică. 

Supraveghetorii nu sesizaseră lipsa copiilor, iar cei care stau acolo spun că micuţii sunt abuzaţi fizic. Despre relele tratamente din centru vorbesc şi tinerii care au locuit aici.

Direcţia pentru Protecţia Copilului va deschide o anchetă pentru a vedea dacă acuzaţiile copiilor se adeveresc. Un psiholog de la Inspectoratul de Poliţie Gorj se ocupă acum de consilierea celor doi copii.