Google Sea View: Vom putea „înota” virtual prin Marea Barieră de Corali

Google nu se mulţumeşte doar cu fotografierea tuturor oraşelor din lume: compania doreşte să realizeze o plimbare virtuală şi prin oceanele lumii. A început cu Marea Barieră de Corali.

RomaniaTV.net
23 feb. 2012, 16:01
Google Sea View: Vom putea „înota” virtual prin Marea Barieră de Corali

Scafandrii profesionişti şi-au petrecut câteva luni realizând panorame în 360 de grade ale frumosului loc acvatic, cu o aparatură specială.

Proiectul ingenios ne va permite să ne scufundăm până la 100m adâncime, într-o zonă uimitoare, plină de viaţă şi de culoare.

Iniţial, utilizatorii vor putea vedea recifele pe harta Catlin Seaview Survey, însă, în viitor, proiectul va fi integrat în programul Google Earth.

Proiectul face parte din primul studiu complex asupra compoziţiei şi sănătăţii recifelor de corali din Marea Barieră de Corali.

Cercetătorii speră ca informaţiile culese în acest proiect să îi ajute la o mai bună înţelegere a felului în care climatul şi schimbările de mediu afectează ecosistemele precum Marea Barieră de Corali.

„Catlin Seaview Survey conţine mai multe studii care vor arăta publicului una din ultimele frontiere de pe Pământ: oceanele. Pentru prima oară în istorie, avem mijloacele necesare pentru a transmite descoperirile prin intermediul Google. Milioane de oameni vor putea să vadă viaţa, ştiinţa şi magia oceanelor. Este un proiect minunat”, a spus profesorul Ove Hoegh-Guldberg, de la  Global Change Institute, Universitatea Queensland.

Proiectul poate fi văzut pe site-ul www.catlinseaviewsurvey.com.