Google celebrează proba de ÎNOT SINCRON la Jocurile Olimpice 2012

Google şi-a schimbat, duminică, logo-ul pentru a promova proba de înot sincron de la Jocurile Olimpice de la Londra, care debutează în aceeaşi zi şi este destinată exclusiv sportivelor.

RomaniaTV.net
05 aug. 2012, 07:52
Google celebrează proba de ÎNOT SINCRON la Jocurile Olimpice 2012

În noul logo, prima literă „O” din cuvântul Google este înlocuită cu opt sportive care se rotesc, pe fondul unui bazin de înot.

Înotul sincron era considerat la începutul secolului al XX-lea un fel de balet în apă. Prima competiţie de înot sincron s-a desfăşurat în 1891 la Berlin (Germania), iar prima competiţie de acest gen din Statele Unite ale Americii a avut loc pe 27 mai 1939, la Wright Junior College. În 1924 a avut loc prima competiţie de înot sincron din America de Nord, respectiv la Montreal, iar Peg Seller a fost prima campioană a acestei probe. Mult mai târziu, în anul 1984, înotul sincron a devenit oficial un sport olimpic.

Înotul sincron este o formă hibrid de înot, dans și gimnastică. Înotătorii (solo, duete, trio sau echipe) efectuează mișcări sincronizate în apă, pe un fond muzical. Înotul sincron cere abilități avansate în apă și necesită forţă, rezistență, flexibilitate, grație, artă și sincronizare perfectă, precum și un control perfect al respirației.

La Jocurile Olimpice și la Campionatul Mondial bărbații nu pot concura la proba de înot sincron, dar alte concursuri naționale și internaționale permit şi concurenții de sex masculin.

Probele sportive de înot sincron la Jocurile Olimpice de vară din 2012 debutează duminică şi se vor desfășura până pe 10 august la Centrul Acvatic din Londra. La această probă sunt aşteptaţi să participe 104 sportive, două medalii de aur fiind incluse în competiție – pentru înot sincron individual și în duet.

Jocurile Olimpice de Vară de la Londra s-au deschis pe 27 iulie şi se desfăşoară până pe 12 august.

Google îşi schimbă frecvent logoul pentru a marca evenimente importante şi a omagia personalităţi din diverse domenii.