Antonio Lombatti spune că giulgiurile false au circulat în Evul Mediu, însă cea mai mare parte a fost distrusă. El mai zice că Giulgiul de la Torino, care arată o imaginea unui bărbat cu barbă şi considerat drept pânza folosită la înmormântarea lui Iisus, provine din Turcia, la circa 1.300 de ani după Crucificare.

Lombatti, profesor la Universita Popolare din Parma, Italia, citează opera unui istoric francez din secolul al XIX-lea, care a studiat documentele medievale. „Giulgiul din Torino este doar una din pânzele de înmormântare care au circulat în lumea creştină în Evul Mediu. Au fost cel puţin 40”, spune Lombatti.

Alte Articole

iRENE, primul „administrator de bloc” creat cu AI, îţi ...

Descoperirea misterioasă de sub Antarctica. Curg teoriile conspiraţiei ...

„Cele mai multe au fost distruse în timpul Revoluţiei Franceze. Unele aveau imagini, altele aveau pete de sânge, iar altele erau complet albe”, explică profesorul italian.

Giulgiul din Torino este o pânză de in cu lungimea de 4,36 m, lățimea de 1,10 m, păstrată la capela regală a Catedralei Sfântul Ioan Botezătorul din Torino și pe care se află imprimată imaginea corpului unui om care prezintă semne de agresiune fizică și în special de crucificare. Creştinii consideră că este pânza în care a fost învelit Iisus Christos la înmormântarea sa, însă oamenii de ştiinţă cred că este un artefact.

În studiul publicat luna aceasta în revista Studi Medievali, Lombatti spune că giulgiul i-ar fi fost oferit cavalerului Geoffroy de Charny ca suvenir dintr-o cruciadă din Smyrna, Turcia, în 1346. Familia de Charny este prima proprietară înregistrată a giulgiului.

Biserica nu a comentat niciodată despre autenticitate giulgiului, însă a oferit, în trecut, câteva bucăţi cercetătorilor pentru testare.

În 2009, un cercetător de la Vatican a declarat că a găsit cuvintele „Iisus din Nazaret” pe pânză, iar anul trecut, cercetătorii din cadrul guvernului italian au spus că imaginea bărbatului a fost creată printr-o explozie supranaturală de lumină.

Datarea cu carbon, realizată la Oxford, în 1988, arată însă că materialul provine din anii 1260-1390.