Gigi Becali a găsit o modalitate prin care să-i fie redusă pedeapsa. Vezi ultima sa decizie

Gigi Becali a fost timp de doi ani student la Facultatea de Drept a Universităţii Ecologice, dar a renunţat la şcoală, din cauza curiozităţii presei, care îl însoţea la fiecare examen. Potrivit România TV, acum el şi-a mandat avocaţii să facă demersurile pentru a-şi putea continua studiile.

12 iul. 2013, 19:18
Gigi Becali a găsit o modalitate prin care să-i fie redusă pedeapsa. Vezi ultima sa decizie

Gigi Becali s-a înscris în 2005 la cursurile de zi ale Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Ecologice, dar a abandonat cusurile în anul 2007, cînd era în anul III de facultate, pe motivul oficial că nu are suficient timp, din cauza obligaţiilor politice, sportive şi de afaceri.

Acum, la aproape două luni după ce a fost închis la Penitenciarul Jilava, el intenţionează să-şi reia studiile, în speranţa că ulterior va obţine o reducere a pedepsei de trei ani  de închisoare. Informaţia a fost confirmată la România TV de unul dintre avocaţii lui Gigi Becali, Bogdan Bărbuceanu.

Am avut o discuţie cu profesorul Mircea Duţu de la Facultatea de Drept, din cadrul Universităţii Ecologice, unde domnul Becali a făcut primii doi ani, pentru ca el să-şi continue studiile. Poate să studieze de la distanţă. Se poate prezenta la examene, în măsura în care i se va permite să părăsească penitenciarul, dar poate susţine examen şi în cadrul penitenciarului. Aceste studii ajută la o eventuala cerere de reducere a pedepsei, fac dovada unei bune conduite în interiorul penitenciarului„, a declarat avocatul lui Gigi Becali, la România TV.

Citeşte şi Gigi Becali NU va participa la înmormântarea mătuşii sale. Cererea de învoire i-a fost RESPINSĂ