George, bebeluşul gigantic de 7,1 kilograme, de două ori mai mare decât un copil normal

Cu o greutate de 7,1 kilograme la naştere şi o înălţime de 67 centimetri, George este unul dintre cei mai mari copii aduşi pe lume prin naştere naturală în Marea Britanie.

RomaniaTV.net
24 mart. 2013, 13:57

După o lună de viaţă, George poartă hăinuţe pentru copii de şase luni. La naştere a avut 7,1 kilograme şi o înălţime de 67 de centimetri.  

Mama lui George a preferat să îl aducă pe lume prin naştere normală, însă a îndurat 16 ore de travaliu, a stat conectată la aparate şi i s-a făcut o incizie destul de mare ca să îi poată fi scos copilul.

George era să moară, pentru că se înţepenise în burta mamei din cauza umerilor prea mari. Medicii i-au dat atunci lui George 10% şanse de supravieţuire. Timp de 20 de minute, nu a putut să respire. A fost resuscitat în cele din urmă şi a stat două săptămâni în spital, scrie The Sun.

Jade Paker, mama lui George în vârstă de 21 de ani, spune că băieţelul ei, la naştere, „a fost un şoc pentru toată lumea”. Deşi se ştia că va fi un copil mare, nimeni nu se aştepta să aibă asemenea greutate şi dimensiuni uriaşe pentru un nou născut. Ryan, tatăl lui George a recunoscut şi el că fiul său „este un copil cu adevărat mare” şi că „toată familia a fost şocată” de mărimea lui.

Un singur copil născut în Marea Britanie, în 1992, Huy Carr, care a cântărit la naştere 7,7 kilograme îl depăşeşte pe Gerge. Recordul mondial este însă deţinut de un copil american, care s-a născut în Ohio, în 1879 şi a avut la naştere 10,4 kilograme.