Gazonul de pe Naţional Arena a CEDAT la antrenamentele finalistelor Europa League

Finala Europa League a fost pregătită în cel mai mic detaliu, dar gazonul încă le dă emoţii organizatorilor. Suprafaţa de joc de pe Naţional Arena a cedat în timpul antrenamentelor făcute de Atletico Madrid şi Athletic Bilbao, scrie ProSport.

RomaniaTV.net
09 mai 2012, 12:25
Gazonul de pe Naţional Arena a CEDAT la antrenamentele finalistelor Europa League

Gazonul de pe Naţional Arena a fost înlocuit în urmă cu două luni şi pentru ca totul să fie perfect pentru finala Europa League, organizatorii nu s-au uitat la preţ. Ei au plătit pentru covorul de iarbă aproximativ un milion de euro.

Conform ProSport, iarba nu dă semne că ar rezista nici de această dată. Pe pagina de internet a ziarului au fost publicate mai multe fotografii alături de textul „Ne facem de râs IAR!? Gazonul de pe Naţional Arena a cedat la antrenamentul lui Atletico Madrid”.

Mici bucăţi de gazon s-au desprins în timpul antrenamentelor oficiale, ce au avut loc marţi seara. Muncitorii care îngrijesc arena au intrat apoi pe suprafaţa de joc pentru a reaşeza bucăţile de gazon sărite, iar organizatorii dau asigurări că iarba va fi în stare bună pentru marea finală.