Gâlceava dintre Grecia şi creditorii privaţi riscă să întârzie fuziunea Alpha-EFG

Grecia se află de aproape o lună în discuţii intense cu creditorii privaţi pentru un swap de obligaţiuni prin care să-i fie tăiată între 50 şi 70% din datorie. Cei mai mari perdanţi sunt băncile greceşti, care vor fi suferi pierderi uriaşe, având cea mai mare expunere. Nu se şite însă cât de mari vor fi aceste pierderi şi asta ar putea întârzia fuziunea Alpha Bank cu EFG (prezentă în România prin Bancpost).

30 ian. 2012, 12:52
Gâlceava dintre Grecia şi creditorii privaţi riscă să întârzie fuziunea Alpha-EFG

“Sunt chestiuni financiare care trebuie luate în calcul, precum valoarea netă a pierderilor cauzate de schimbul (swap) de obligaţiuni vechi cu unele noi. Asta nu înseamă că acordul de fuziune se prăbuşeşte sau că nu va merge mai departe”, declară un oficial al Alpha Bank pentru Reuters.

Un nou acord de finanţare FMI/UE pentru Grecia este condiţionat de imputarea unor pierderi sectorului privat, care ar trebui să pună astfel umărul la scăderea datoriei publice a Greciei de la 160% la 120% din PIB.

Nivelul pierderilor pe fiecare obligaţiune grecească vehiculat anul trecut, când a fost lansată ideea unei implicări a sectorului privat, era de 50%. Negocierile recente arată că s-ar putea ajunge la o pierdere de 70%.

EFG, părintele Bancpost din România, avea o expunere de 8,8 miliarde de euro pe datoria suverană a Greciei la sfârşitul anului 2010, conform datelor Autorităţii Bancare Europene, publicate la ultimele teste de stres. Capitalul de bază (core tier 1) era de 4,3 miliarde de euro.

Alpha Bank are o expunere de 5,47 miliarde de euro pe datoria Greciei, la un capital de bază de 5,27 miliarde de euro.

Pierderile de 70% ar şterge întreg capitalul EFG şi ar lăsa Alpha Bank cu un capital de doar 1,58 miliarde euro. Statul grec ar trebui să intervină însă pentru recapitalizarea acestor bănci, confrom reglementărilor în vigoare.