Gafă la Liceul Lucian Blaga din Capitală: Poetul a fost confundat cu politicianul Vasile Blaga FOTO

Vasile Blaga, mai cunoscut decât Lucian Blaga, într-un liceu din Capitală! Şi nu în orice liceu, ci într-unul care îi poartă numele poetului şi filozofului român!

03 iun. 2013, 06:05
Gafă la Liceul Lucian Blaga din Capitală: Poetul a fost confundat cu politicianul Vasile Blaga FOTO

Organizatorii festivităţii de absolvire au inscripţionat pe eşarfele elevilor de clasa a XII-a numele politicianului Blaga, lider al PDL, în loc de numele scriitorului Blaga, informează România TV.

„Când au venit robele şi eşarfele, nu erau inscripţionate cum trebuie, în sensul în care în loc să scrie “Lucian Blaga” scria “Vasile Blaga”, au povestit elevii.

Pusă în faţa faptului împlinit, conducerea liceului n-a luat nicio măsură, aşa că, jenaţi de situaţie, liceenii au întors eşarfele în aşa fel încât să nu se vadă numele inscripţionat.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti au aflat de la jurnalişti de întâmplarea penibilă şi au promis că vor analiza situaţia.