Gabriel Berca, fost şef al SGG în Guvernul Tăriceanu, propus acum de PDL ministru de Interne

Senatorul Gabriel Berca, secretar general adjunct al PDL, a fost prefect de Bacău în 2005-2008, apoi şef al SGG timp de aproape un an în Cabinetul Tăriceanu, ales senator în 2008 pe listele PNL, partid pe care l-a părăsit în favoarea PDL, care îl propune acum pentru portofoliul Internelor, potrivit Mediafax.

RomaniaTV.net
07 feb. 2012, 15:10
Gabriel Berca, fost şef al SGG în Guvernul Tăriceanu, propus acum de PDL ministru de Interne

La alegerile parlamentare din 2008 Berca a fost ales senator pe lista PNL, partid din care a demisionat în iunie 2010 pentru a intra în PDL, preluând conducerea filialei judeţene Bacău a formaţiunii democrat-liberale, mai întâi ca interimar, apoi ales preşedinte al filialei.

„Adversarul” lui Hrebenciuc

Gabriel Berca a fost adus în PDL tocmai pentru influenţa sa în Bacău, astfel încât să revigoreze filiala partidului într-un judeţ considerat fief al PSD, partid a cărui filială este condusă de Viorel Hrebenciuc.

În Senat este membru în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii.

În vârstă de 43 de ani, este inginer, licenţiat în 1994 al Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor al Universităţii Politehnice din Bucureşti. Înainte de a intra în administraţia de stat a lucrat ca inginer proiectant (1995-2000 la SC Robinete SA), director de marketing al publicaţiei Monitorul de Bacău (2000), director de vânzări la firma SC Prod Cressus SA (2001-2004), iar în 2004 a fost consilier al directorului general al SC CET SA din Bacău.

Fost prefect de Bacău

În 2005, după ce a devenit prefect de Bacău, a absolvit cursuri de formare specializată la Institutul Naţional de Administraţie (INA) din Bucureşti şi la Şcoala Naţională de Administraţie ENA din Paris, Franţa. A urmat în 2006-2007 cursurile unui master în domeniul Management şi Legislaţie, la Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iaşi.

Potrivit biografiei de pe site-ul Senatului, în prezent mai deţine calitatea de membru în Comisia de Recrutare a Înalţilor Funcţionari Publici, dar şi vicepreşedinte al Filialei din Bacău a Crucii Roşii.

Conform declaraţiei de avere din iunie 2011, Berca deţine împreună cu soţia sa, din 2007, un imobil de 102 mp în Bacău, însă nu are alte bunuri imobile sau mobile de valoare ori active financiare. Are din 2006 un autoturism Skoda dobândit prin leasing, iar în 2010 a deschis un nou leasing, până în 2015, pentru un autoturism VW Passat, în valoare de 46.000 de euro. În 2010 a vândut un autoturism Volvo pentru 10.000 de euro firmei Cybernet SRL.

Soţia sa a lucrat ca inginer pentru SC CET SA Bacău, de unde a fost disponibilizată în 2010, fiind angajată şi la Transelectrica SA.