Furtună şi inundaţii în Râmnicu Vâlcea VIDEO

Străzile din municipiul Râmnicu Vâlcea au fost inundate în doar câteva minute, vineri după-amiaza, în urma unei ploi torenţiale. Din cauza apei şi a noroiului, traficul a fost întrerupt total pe o stradă din oraş. De asemenea, au fost inundate subsolurile unor blocuri şi unele gospodării.

RomaniaTV.net
01 iun. 2012, 12:54
Furtună şi inundaţii în Râmnicu Vâlcea VIDEO

Pompierii au intervenit, vineri după-amiază, pentru salvarea a şapte copii şi a cinci adulţi care s-au adăpostit în podul casei din cartierul Petrişor al municipiului Râmnicu Vâlcea, în condiţiile în care, la un moment dat, apa în curte şi în locuinţă avea aproape doi metri, potrivit Mediafax.

„Am fost solicitaţi în cartierul Petrişor, din Râmnicu Vâlcea, pentru salvarea a 12 persoane, şapte copii şi cinci adulţi, care s-au refugiat în podul unei case, de pe strada Morilor. S-a luat legătura cu Electrica pentru a se întrerupe alimentarea cu energie electrică a casei, apa era, la un moment dat, în curte şi în casă la nivelul de doi metri, dar planul înclinat în care este casa a făcut ca apa să scadă rapid la un metru şi apoi la 50 de centimetri, situaţie în care nu a mai fost necesară salvarea cu barca pneumatică a acestora. S-a ajuns în zonă cu barca, dar între timp persoanele au coborât din pod, iar apa s-a retras, casa nu mai este înconjurată de ape în acest moment”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, căpitan Cătălin Popescu.

La ora transmiterii acestei ştiri, ploaia şi-a pierdut din intensitate, iar traficul rutier pe Calea lui Traian, artera importantă de circulaţie a oraşului, blocată de poliţiştii rutieri după ce apa reversată de pe versanţi a depăşit pe alocuri şi un metru, a fost reluat după aproximativ o oră şi jumătate, traficul desfăşurându-se cu dificultate din cauza coloanelor de maşini formate.

Pompierii militari acţionează pentru scoaterea apei cu motopompele din locuinţele, gospodăriile şi subsolurile caselor şi blocurilor inundate în municipiul Râmnicu Vâlcea, dar şi în oraşul Govora, zona Bârseşti, unde apa a intrat în mai multe case şi gospodării, în urma unei ploi torenţiale.

Zeci de gospodării şi câteva subsoluri de blocuri din Râmnicu Vâlcea şi mai multe străzi au fost inundate, vineri după-amiază, în urma unei ruperi de nori, poliţiştii închizând traficului rutier o arteră importantă din municipiu, din cauza apei revărsate de pe versanţi, care a atins şi un metru.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, a plouat torenţial timp de peste o oră, la Serviciul Unic de Urgenţă înregistrându-se zeci de apeluri de ajutor, iar o conductă de gaz care alimenta patru străzi din cartierul Petrişor a fost fisurată de apele revărsate.