Fumatul în maşină determină o poluare de trei ori mai mare decât normele OMS

Fumatul în maşină determină un nivel de poluare cu particule fine de trei ori mai mare decât cel maxim prevăzut de OMS pentru calitatea aerului interior, arată un studiu publicat marţi şi menţionat de AFP.

RomaniaTV.net
17 oct. 2012, 18:43
Fumatul în maşină determină o poluare de trei ori mai mare decât normele OMS

Acest nivel poate afecta sănătatea copiilor pasageri, spun autorii studiului condus de dr Sean Semple de la Universitatea din Aberdeen şi publicat în revista Tobacco Control (care face parte din grupul British Medical Journal). Realizat în Marea Britanie, el a analizat 83 de călătorii cu maşina, având o durată medie de 27 minute, dintre care în 34 nu s-a fumat, scrie Agerpres.

În cazul călătoriilor cu fumători în maşină, nivelul de particule fine s-a cifrat în medie la 85 micrograme/m3, adică de zece ori mai mult decât la călătoriile cu nefumători (7,5 micrograme/m3 în medie). OMS a fixat pragul mediu de concentraţie de particule fine în 24 de ore la maximum 25 micrograme/m3 pentru calitatea aerului interior.

Legat direct de cantitatea de ţigări fumate, nivelul de particule fine a culminat cu 385 micrograme/m3 în medie, recordul măsurat fiind de 880 micrograme/m3 la călătoriile cu fumători în maşină, precizează autorii studiului.

Chiar şi în trei călătorii cu nefumători în maşină, nivelul particulelor fine a fost uşor peste norma OMS.

Creşterea particulelor fine din aer este un factor de risc pentru diferite boli cardiovasculare şi respiratorii, precum şi pentru cancerul la plămâni. Fumatul pasiv duce la probleme de sănătate la copii, printre care moartea subită, astmul, diferite probleme respiratorii şi patologii ale urechii, arată dr Semple. ‘Copiii, adaugă el, riscă cel mai mult pentru că au o frecvenţă respiratorie mai rapidă, un sistem imunitar mai puţin dezvoltat şi nu se pot îndepărta de sursa (fumatului), fie că sunt acasă sau în maşină.’

Autorii studiului precizează că sunt pe deplin de acord cu propunerea de interzicere a fumatului în maşină, lansată în 2010 de Royal College of Physicians, organism care reprezintă peste 20.000 de medici şi care face recomandări guvernului britanic.

Mai multe ţări, printre care Canada, Statele Unite, Australia, Cipru şi Africa de Sud au adoptat deja legislaţii naţionale sau regionale pentru interzicerea fumatului în maşină când există copii la bord.