Fukushima: O nouă posibilă scurgere de apă radioactivă de la un rezervor

Compania care administrează centrala de la Fukushima a semnalat, duminică, o nouă posibilă scurgere de apă contaminată, în sol, de la un rezervor subteran, însă a minimalizat consecinţele acesteia asupra mediului.

07 apr. 2013, 08:09
Fukushima: O nouă posibilă scurgere de apă radioactivă de la un rezervor

TEPCO anunţase deja că aproximativ 120 de tone de lichid contaminat s-ar fi scurs în noaptea de vineri spre sâmbătă dintr-un rezervor – dintre cele şapte ale centralei – situat la circa 800 de metri distanţă de ocean, scrie Agerpres.

Elemente radioactive au fost semnalate în apa acumulată între solul din jurul rezervorului şi stratul extern al unei căptuşeli impermeabile ce acoperă rezervorul, însă TEPCO consideră puţin probabil ca apa radioactivă să ajungă în ocean.

Potrivit operatorului, elemente radioactive au fost detectate şi în jurul celei de-a doua cuve.

‘O cantitate minimă de apă s-ar fi scurs din rezervor chiar dacă nu am constatat nicio diminuare a nivelului apei din interiorul rezervorului’, a dat asigurări TEPCO, într-un comunicat.

Incidentele s-au înmulţit în ultimele săptămâni la centrala Fukushima Daiichi, grav afectată de seismul urmat de tsunami din martie 2011. Vineri, TEPCO a anunţat o întrerupere la sistemul de răcire a piscinei de dezactivare a combustibilului uzat al reactorului 3, o avarie provocată de lucrări efectuate pentru a împiedica o recidivă a unei grave pene de electricitate survenite pe 18 şi 19 martie.

Situaţia de la centrala de la Fukushima este considerată ca fiind stabilizată din decembrie 2011, dar obiectivul rămâne fragil, în special în cazul unui nou seism şi tsunami, potrivit aceleiaşi surse.