FRAUDĂ la BAC. Ce ŞPAGĂ au dat elevii de la Liceul Bolintineanu pentru a copia la examene

BACALAUREAT 2013. Aproximativ 20% dintre candidaţii la Bacalaureat de la Liceul "Bolintineanu" au dat 300-600 de euro şpagă pentru ca promovarea examenelor să fie floare la ureche, susţin surse judiciare. Avocatul fostei directoare a liceului respinge, însă, aceste informaţii, spunând că un singur elev a dat 600 de euro, dar că restul celor care au dat bani nu au plătit mai mult de 100 de lei de persoană.

RomaniaTV.net
02 iul. 2013, 11:35
FRAUDĂ la BAC. Ce ŞPAGĂ au dat elevii de la Liceul Bolintineanu pentru a copia la examene

Aproximativ 20 la sută dintre candidaţii care susţin examenul de BACALAUREAT 2013 la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” ar fi dat între 300 şi 600 de euro şpagă pentru examene, susţin surse judiciare, citate de Mediafax.

Potrivit surselor citate, ca să poată avea în sală supraveghetori permisivi, care să le permită să copieze sau să le spună rezolvările la subiecte, unii dintre elevi au plătit între 300 şi 600 de euro; numărul celor care au dat şpagă pentru a putea copia la BAC se ridică la 20% din totalul candidaţilor de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”.

Potrivit România TV, au fost, însă, şi elevi care au plătit doar câte 100 de lei înainte de susţinerea examenului de Bacalaureat.

CITEŞTE ŞI: Fiţuici şi SUTE DE EURO găsite asupra elevilor de la Liceul Bolintineanu

Fosta directoare de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, Costica Vărzaru, reţinută şi propusă instanţei pentru arestare preventivă pentru trafic de influenţă, a fost cea care a strâns banii de la elevi şi apoi a intervenit pentru a fi desemnaţi anumiţi supraveghetori „permisivi” şi o comisie care să poată fi influenţată în fraudarea examenului, potrivit Parchetului Tribunalului Bucureşti.

Potrivit avocatului fostei directoare, aproximativ 10.000 de lei au fost strânşi pentru fraudarea examenului la Liceul „Bolintineanu”, după ce peste o sută de elevi au dat câte 100 de lei înaintea probelor scrise, sub forma unor cheltuieli de protocol.

Potrivit avocatului, fosta directoare a Liceului „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală, Costica Vărzaru, a dat o declaraţie substanţială în faţa anchetatorilor, în care a avut o atitudine de recunoaştere parţială a acuzaţiei care i se aduce.

Avocatul a precizat că un singur candidat a dat 600 de euro, însă acesta a fost un caz izolat. În urma percheziţiei făcute la locuinţa Costicăi Vărzaru, au fost ridicate diverse cadouri, bunuri şi sume de bani, însă acestea nu pot trezi suspiciuni, întrucât au valori reduse, a adăugat avocatul.

Potrivit avocatului, până la acest moment nu au fost puse sub învinuire şi alte persoane în cazul suspiciunii de fraudare a bacalaureatului.

Interceptări din cancelarie vor fi folosite ca probe

Anchetatorii au interceptări ale discuţiilor dintre profesori inclusiv din cancelaria Liceului „Dimitrie Bolintineanu”, care vor fi folosite ca probe în dosar, susţin surse judiciare.

Ofiţerii Serviciului Român de Informaţii au intrat pe firul cazului de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” în urmă cu aproximativ trei săptămâni şi au plasat microfoane în cancelaria profesorilor, precum şi în alte locuri din unitatea de învăţământ.

În acest context au rezultat ca probe la dosar o serie de înregistrări ambientale ale discuţiilor dintre profesori. Aceste înregistrări au putere probantă şi vor fi folosite la caz, au spus sursele judiciare citate.

 

Procurorii au stabilit că, în perioada mai-iunie, în calitate de director al Liceului Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” din Bucureşti, Costica Vărzaru a pretins şi a primit sume de bani de la elevi înscrişi la examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2013, pentru a-şi folosi influenţa pe lângă membrii Comisiei de bacalaureat din Centrul de examen al unităţii de învăţământ, astfel încât aceştia „să nu îşi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu pe parcursul desfăşurării examenului”.

„Ulterior, inculpata a şi efectuat demersuri în acest scop, urmărind să fie desemnaţi anumiţi supraveghetori permisivi, precum şi o comisie care putea fi influenţată în sensul realizării unor fraude în desfăşurarea examenului”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Tribunalului Bucureşti.

Procurorii cer marţi instanţei Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a Costicăi Vărzaru.