Fostul realizator TV, Malonga Parfait, prins cu DROGURI. Vedeta se află în arestul poliţiei VIDEO

Fostul realizator TV, Malonga Parfait, a fost reţinut de poliţişti pentru trafic de droguri. Malonga a fost prins încercând să vândă droguri unui poliţist sub acoperire, informează România TV.

RomaniaTV.net
16 oct. 2012, 06:42
Fostul realizator TV, Malonga Parfait, prins cu DROGURI. Vedeta se află în arestul poliţiei VIDEO

Malonga Parfait, cetăţean român de origine congoleză, a fost reţinut în urma unei acţiuni a ofiţerilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Piteşti.

Parfait, în vârstă de 33 de ani, avea asupra sa 10 grame de cannabis şi alte 30 de grame în maşină. El a fost prins încercând să vândă droguri unui poliţist sub acoperire.

Malonga Parfait se află în arestul Inspectoratului de Poliţie Argeş, procurorii DIICOT Argeş emiţând pe numele lacestuia o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pentru trafic de droguri de risc.

Acesta era monitorizat de mai mult timp de ofiţerii BCCO Piteşti, care aveau informaţii că ar fi aprovizionat cu stupefiante consumatori din judeţul Argeş.

Malonga va fi prezentat Tribunalului din Argeş, cu propunere de arestare preventivă, pentru 29 de zile.

Potrivit România TV, Malonga lucra ca inspector la Primăria Capitalei.

Malonga este cunoscut pentru prezentarea, în perioada 2000-2002, a emisiunii „Fotbal la Maxx”, difuzată de ProTV.