Fostă şefă a Gărzii de Mediu Buzău, în ipostaze indecente. Conducerea Gărzii de Mediu face raport

Comisarul-şef al Gărzii de Mediu Buzău, Carmen Ichim, afirmă că va întocmi un raport către Garda Naţională de Mediu, care va decide dacă va lua sancţiuni împotriva fostului şef al instituţiei Gabriela Brezeanu, după ce în presă au apărut fotografii şi o inregistrare video în care aceasta apare în ipostaze indecente.

RomaniaTV.net
10 oct. 2012, 13:05
Fostă şefă a Gărzii de Mediu Buzău, în ipostaze indecente. Conducerea Gărzii de Mediu face raport

Gabriela Brezeanu, şef al Gărzii de Mediu Buzău în perioada 2010-2011, în prezent comisar în aceeaşi instituţie, apare aproape dezbrăcată în mai multe fotografii, dar şi dansând provocator într-un filmuleţ înregistrat la o petrecere de Crăciun a instituţiei.

Fotografiile şi filmuleţul în care apar fosta şefă a Gărzii de Mediu Buzău au fost date publicităţii de un angajat al instituţiei, care şi-a păstrat anonimatul, potrivit unor surse locale.

În filmuleţul respectiv, Gabriela Brezeanu apare dansând provocator, folosind un scaun şi un bidon cu apă. Din când în când, femeia îşi ridică bluza pentru a i se vedea bustul.

Înregistrarea a fost făcută la o petrecere de Crăciun a instituţiei, la care ar fi participat mai mulţi colegi ai femeii, pe fundal fiind un brad împodobit.

În ceea ce priveşte fotografiile, fosta şefă a Grăzii de Mediu Buzău apare aproape dezbrăcată, într-o cameră de hotel, purtând doar o haină de blană pe care o lasă descheiată.

Data la care au fost realizate pozele şi filmuleţul respectiv nu este cunoscută.

Actualul comisar-şef al Gărzii de Mediu Buzău, Carmen Ichim, a declarat pentru MEDIAFAX că în acest caz va întocmi un raport pe care îl va trimite instituţiei centrale, care va decide dacă va lua măsuri în privinţa Gabrielei Brezeanu.

Carmen Ichim a spus că după apariţia în presă a filmuleţului şi a fotografiilor cu Brezeanu angajaţii instituţiei nu au ieşit miercuri pe teren.

„Cred că nu este o atitudine corespunzătoare a unui angajat al instituţiei noastre, instituţie care are atribuţii de control. Consider că noi, ca angajaţi ai Gărzii de Mediu, o instituţie publică de control care şi-a creat un anumit respect şi solicită respect de la persoanele fizice şi juridice, trebuie să avem o anume conduită şii moralitate. E o umbră, aş vrea să se delimiteze ce a făcut această doamnă, cu toate că e viaţa sa privată. Nu cred că ar trebui să aducă atingere imaginii instituţiei. La acest moment voi face un raport pe care-l voi trimite comisarului general, iar măsurile vor fi dispuse la nivelul conducerii, să se vadă daca s-au respectat normele de conduită şi moralitate. Suntem o instituţie care aplică sancţiuni, trebuie să avem un anumit comportament, o anumită conduită şi moralitate”, a declarat actualul comisar-şef al Gărzii de Mediu Buzău.

La rândul său, fostul comisar şef al Gărzii de Mediu Buzău Gabriela Brezeanu a declarat, miercuri, că atât filmarea, cât şi fotografiile au fost luate din e-mail-ul său.

Brezeanu a spus că fotografiile au fost realizate de prietenul său în casa acestuia, înainte de a fi numită în funcţia de conducere.

„E o răutate, o gratuitate, pe care dacă a avut-o la îndemână a folosit-o. Sunt fotografii făcute acasă la prietenul meu, acolo apare o perniţă, e perniţa pisicului meu, nu ştiu cum au ajuns aceste poze în presă pentru că ele sunt pe căsuţa mea de mail, făcute de mine şi de prietenmul meu acasă la el”, a explicat Brezeanu.

În ceea ce priveşte filmuleţul în care apare dansînd provocator, Gabriela Brezeanu spune că nu are ce-şi reproşa şi că în spatele acestui scandal ar putea sta fie un patron pe care l-a amendat în urma controalelor derulate în judeţul Buzău, fie vreo „doamnă invidioasă” pe modul în care arată.

„E o petrecere privată, la un local, nu în instituţie, nu eram decât eu, o colegă care mă filma şi un coleg de serviciu care şi proba muzica. Mie chiar îmi place să dansez. Ştiu că nu trec neobservată pe unde mă duc, dar până la asta… Mie îmi place să dansez, filmuleţul nu este relevant. Ori e vreo doamnă supărată pentru că sunt aşa cum sunt ori, mai degrabă, e cineva supărat că a luat vreo amendă de un miliard”, a susţinut Brezeanu.