Focul din cer: Un documentar despre meteoritul căzut în Rusia

Discovery Channel anunţă premiera unui documentar despre unul dintre cele mai importante evenimente din zilele noastre. În dimineaţa zilei de 15 februarie 2013, un meteorit a brăzdat cerul Rusiei, aruncând mingi de foc ce au cauzat la impactul cu Pământul o undă de şoc care a spart ferestrele, a distrus clădiri şi a rănit aproape 1000 de persoane.

26 feb. 2013, 14:29
Focul din cer: Un documentar despre meteoritul căzut în Rusia

Discovery Channel alături de experţi de renume internaţional vă dezvăluie informaţii despre traseul meteoritului până la impact şi efectele pe care le-a avut în documentarul Focul din cer: Meteoritul căzut în Rusia.

Acest documentar face parte dintr-o serie de programe de excepţie pe care Discovery Channel le-a realizat la scurt timp după incidente majore care au marcat istoria recentă.

Printre aceste programe se numără Reconstruirea Japoniei, despre experienţa devastatoare a cutremurul şi tsunami-ului care a făcut ravagii în toată ţara, Naufragiul vasului ‘Concordia’, în care experţi criminalişti investigau cauzele teribilului accident în care vieţile a 4200 de pasageri au fost în pericol, Sfârşitul lui Bin Laden, un material special de o oră care oferea o relatare detaliată a operaţiunii “bin Laden” sau documentarul intitulat Uraganul Sandy: Furtuna care a răscolit America, despre unul dintre cele mai distrugătoare fenomene meteorologice care a lovit Statele Unite.