Fiul preşedintelui AVAS prins în flagrant cu 200 de grame de canabis. Tatăl neagă spusele băiatului

Andrei Popa, fiul preşedintelui AVAS, Aurelian Popa, a fost arestat încă din luna august pentru trafic de droguri. Tânărul a fost prins în flagrant de poliţişti în timp ce tocmai încheiase o tranzacţie cu canabis. Luat la întrebări de anchetatori, băiatul a recunoscut că tatăl său nu era străin de afacerile sale ilegale. Preşedintele AVAS neagă cele declarate de tânăr. Miercuri, Tribunalul Bucureşti a decis menţinerea în arest.

RomaniaTV.net
21 dec. 2011, 15:23
Fiul preşedintelui AVAS prins în flagrant cu 200 de grame de canabis. Tatăl neagă spusele băiatului

UPDATE: Aurelian Popa neagă spusele fiului său, precizând că niciodată nu i s-au adus la cunoştinţă activităţile lui Andrei.

„(…) în niciun moment nu am avut cunoştintă de faptul că fiul meu ar fi desfaşurat vreo activitate de natură infracţională. Am siguranţa şi convingerea că organele de cercetare penală, precum şi instanţele de judecată competente, vor analiza şi vor decide în conformitate cu prevederile legale. În calitate de părinte, îmi exprim regretul pentru faptele de care fiul meu este acuzat şi precizez ca el şi doar el este singurul răspunzător de cele întamplate şi singurul care trebuie să suporte consecinţele legale ale faptelor sale„, a declarat preşedintele AVAS, Aurelian Popa, într-un comunicat transmis presei.

Andrei Popa, fiul preşedintelui Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), se află în arest preventiv pentru trafic de droguri de mare risc. Deşi are puţin peste 25 de ani, tânărul are vechime în această afacere ilegală. În 4 ani, a vândut peste 30 de kilograme de droguri. În ziua în care a fost prins în flagrant, Andrei Popa avea asupra lui aproape 200 de grame de canabis.

Pe scaunul din dreapta a fost identificată o geantă de voiaj de culoare neagră, în care era introdus un recipient din sticlă transparentă, cu capac, ce conţinea fragmente vegetale de culoare verde-oliv, despre care Popa Andrei a declarat că ar fi canabis pentru vânzare.

Băiatul împrumuta bani pentru droguri chiar de la tatăl său

În faţa anchetatorilor, Andrei Popa a declarat că tatăl său, preşedintele AVAS, ştie de afacerea sa cu droguri. În plus, ori de câte ori are nevoie de bani pentru achiziţionarea stupefiantelor, tatăl său îl împrumută. Tânărul susţine că nu i-a ascuns niciodată ce urmează să facă cu banii.

„În multe cazuri, inculpatul Popa Andrei-Aurel a împrumutat sume considerabile de la tatăl său legitim, Popa Aurelian, preşedintele AVAS, pe care le-a investit cumpărând cantităţi importante de droguri pe care le-a vândut ulterior, acesta ştiind că sumele ar avea această destinaţie”, spun anchetatorii.

Aurelian Popa a fost numit în funcţia de preşedinte AVAS printr-o decizie a primului ministru, în octombrie 2009. Din martie 2008 fusese inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului. Între decembrie 2005 şi martie 2008 Popa a fost prefect de Dâmboviţa. Pe lângă funcţia de preşedinte AVAS, este membru în Consiliul de Administraţie al Eximbank. Potrivit declaraţiei de interese, el este şi unic asociat la firma Agrar Consult.