„Fifty Shades of Gray”, romanul porno pentru mămici, pe locul întâi în 2012 pe Amazon

"Cele 50 de vicii ale domnului Gray/ Fifty Shades of Gray", roman erotic scris de E.L. James, este cea mai bine vândută carte din 2012 pe site-ul Amazon, urmată de "Gone Girl", de Gillian Flynn, a informat vineri distribuitorul online.

RomaniaTV.net
15 dec. 2012, 16:17
„Fifty Shades of Gray”, romanul porno pentru mămici, pe locul întâi în 2012 pe Amazon

„Acesta a fost, cu siguranţă, anul băieţilor răi în literatura de ficţiune”, a spus Sara Nelson, director editorial al Kindle, una dintre cele mai importante companii de vânzare de carte electronică, şi reprezentant Amazon.com.

„E.L. James a publicat primele două cărţi ale trilogiei «Cele 50 de vicii» în 2011, aşa că ele nu au fost eligibile pentru lista din 2012. Seria a fost un real succes anul acesta, fiind propulsată imediat în topul 10 al vânzărilor pe Amazon, ocupând locurile 1 şi 3”, a mai spus Nelson într-o declaraţie acordată Reuters.

Pe locul al patrulea în topul celor mai vândute cărţi pe Amazon.com se află „Bared to You: A Crossfire Novel”, de Sylvia Day, iar pe al cincilea se află volumul semnat de Mark Owen „No Easy Day: The Firsthand Account of the Mission That Killed Osama Bin Laden/ Nu a fost o zi uşoară: Povestea din prima sursă a misiunii care l-a ucis pe Osama bin Laden”.

Sylvia Day are două volume în Top 10 Amazon, scriitoarea ocupând şi poziţia a şaptea, cu „Reflected in You: A Crossfire Novel”, chiar înaintea lui John Grisham, cu „The Racketeer”, şi a lui William Landy, cu „Defending Jacob: A Novel”, aflat pe locul al nouălea.

Poziţia a şasea în topul Amazon al celor mai bine vândute cărţi din 2012 a fost ocupată de „The Marriage Bargain (Marriage to a Billionaire)”, scrisă de Jennifer Probst, în timp ce clasamentul a fost închis de romanul „The Innocent”, al lui David Baldacci.